Orasele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Tecuci (20 de kilometri), Marasesti (35 de kilometri), Focsani (37 de kilometri), Galati (49 de kilometri) si Barlad (51 de kilometri).
Potivit datelor centralizate de INFP, acesta este al doilea cutremur inregistrat anul acesta in judetul Galati. Primul s-a produs la 23 ianuarie si a avut 3,2 grade pe scara Richter.
In toamna anului trecut, in judetul Galati au fost inregistrate aproape 300 de seisme, cateva zeci dintre acestea avand magnitudini de peste 2,5 grade.
Frecventa cutremurelor din Galati si faptul ca acestea au afectat o parte a caselor din zona au determinat atunci autoritatile sa efectueze cercetari la fata locului. Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, a afirmat ca, potrivit concluziilor raportului stiintific legat de seismele din Galati, principala cauza a acestora este una tectonica, dar panza freatica ridicata a "amplificat" semnalul sonor si a afectat si mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop sănătate 27 aprilie-3 mai: Un moment astral RAR îți influențează...
Sursa: garbo.ro
-
Pe urmele Reginei: Top 5 momente în care Catherine, Prințesa de Wales, a...
Sursa: kudika.ro