Cristian Borcea este incarcerat la Penitenciarul Poarta-Alba si a fost adus, miercuri, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta, unde va fi supus unor investigatii medicale si nu va ramane internat.
"Cristian Borcea a fost prezentat la Spitalul Judetean Constanta pentru o serie de investigatii medicale amanuntite. Acesta nu a acuzat o stare de sanatate rea, dar are probleme cardiace mai vechi si a fost transportat la spital pentru o serie de analize si investigatii ce nu pot fi realizate in reteaua sanitara a penitenciarelor. Nu va ramane internat, la finalizarea procedurilor urmand sa se intoarca in penitenciar”, au precizat reprezentantii Penitenciarului-spital de la Poarta Alba, citati de MEDIAFAX.
Directorul medical al Spitalului Judetean Constanta, dr. Mihnea Avram, a spus ca analizele care i-au fost facute au iesit bine, iar Cristian Borcea se va intoarce la Poarta Alba.
"A venit pentru un control de rutina. A iesit bine si se poate intoarce la penitenciar”, a declarat dr. Mihnea Avram.
Cristian Borcea a mai ajuns la aceeasi unitate sanitara si la inceputul lunii iulie, dupa ce a avut dureri in zona toracelui. Omul de afaceri a fost transportat la spital de doua ori, fiind internat in Sectia de Cardiologie pentru analize si investigatii medicale amanuntite, fiindu-i facuta si o coronarografie, care, potrivit medicilor, a iesit bine.
Borcea a fost transferat, la sfarsitul lunii mai, de la Slobozia la Penitenciarul Poarta Alba, unde este incarcerat si Gigi Becali, dupa ce Judecatoria Medgidia a decis ca acesta poate executa pedeapsa in regim semideschis. Alaturi de Borcea a fost transferat si Victor Becali.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro