Social 20 Iulie 2014 11:30
Un incendiu a izbucnit in Capitala, in noaptea de sambata spre duminica, la un imobil de locuit aflat pe Splaiul Independentei, in apropiere de zona Unirii, fara a se inregistra victime, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti.

La fata locului au fost trimise, in jurul orei 1.00, sase autospeciale de stingere, doua autoscari, un echipaj de descarcerare si unul de prim ajutor.

Incendiul ar fi izbucnit la gunoiul menajer de pe casa scarii, de unde s-a propagat, prin interior, la acoperisul imobilului aflat la numarul 2H.

La ora transmiterii acestei stiri, potrivit celor de la ISU, incendiul a fost localizat si nu exista pericol de extindere. "Nu se mai vad flacari, ci doar degajare de fum", a mai spus purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti, Daniel Vasile.

Pe durata interventiei pompierilor, circulatia rutiera este oprita pe Splaiul Independentei, in zona imobilului, respectiv pe sensul Unirii-Izvor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.