Social 10 Iulie 2014 18:18
Actiunea intentata de familia actorului Toni Tecuceanu impotriva Institutului National de Boli Infectioase "Matei Bals" prin care se cerea ca acesta sa comunice dosarul medical complet al defunctului a fost respinsa, definitiv, ca neintemeiata de Curtea de Apel Bucuresti.

Prin decizia civila nr. 5234 din 20 iunie 2014 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a respins in mod irevocabil, ca neintemeiata, actiunea intentata de familie impotriva Instittului "Matei Bals" prin care se cerea ca acesta sa comunice dosarul medical complet al defunctului Toni Tecuceanu, potrivit un comunicat al Institutului "Matei Bals", transmite MEDIAFAX.

Aceasta decizie vine ca raspuns la cererea de revizuire depusa de catre institutia medicala, in urma deciziei Curtii de Apel Bucuresti de la sfarsitul lunii ianuarie 2014.

"Decizia finala a Curtii de Apel Bucuresti respecta principiul confidentialitatii dosarului medical, al oricarui pacient - principiu stipulat in articolul 21 din legea nr. 46/2003. De asemenea, hotararea Curtii de Apel Bucuresti este in conformitate cu reglementarile nationale si internationale privind secretul vietii private. Acestea se regasesc in Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene si in Carta europeana a drepturilor pacientilor. In plus, decizia certifica faptul ca Institutul National de Boli Infectioase "Prof. Dr. Matei Bals" a procedat corect - in conformitate cu normele juridice nationale si internationale - refuzand eliberarea dosarului medical al pacientului Aurelian Antonio Tecuceanu, catre membri familiei acestuia", se arata in comunicat.

Decizia Curtii de Apel Bucuresti din 20 iunie nu mai poate fi supusa niciunei cai de atac, la nicio alta instanta superioara sau egala in grad, mai precizeaza reprezentantii Institutului National de Boli Infectioase "Matei Bals".

Actorul Toni Tecuceanu de la "Cronica Carcotasilor" a murit in 5 ianuarie 2010, la Institutul "Matei Bals".

Actorul s-a prezentat la spital a treia zi de la infectarea cu virusul gripei noi (N1H1). El suferea de obezitate, dar ca nu aceasta a fost principala cauza a decesului, preciza managerul institutului, Adrian Streinu-Cercel.

Toni Tecuceanu a murit dupa o saptamana in care a fost in coma controlata.

In 4 iunie 2010, Ioan si Paul Daniel Tecunceanu, fratii actorului Aurelian Antonio Tecuceanu, au cerut, initial, Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), anchetarea medicului Adrian Streinu Cercel, pe atunci secretar de stat in Ministerul Sanatatii, acuzandu-l de genocid si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, contra intereselor publice si abuz prin ingradirea unor drepturi, consemneaza procurorii de la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti, in Ordonanta prin care au decis neinceperea urmaririi penale in cazul doctorului.

Citeste si:
Un utilaj feroviar s-a răsturnat la Roșiorii de Vede
Un utilaj feroviar s-a...

Ulterior, dosarul a fost declinat, din motive de competenta, la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.