Potrivit surselor citate, in cursul zilei de joi, intr-un apartament situat deasupra unui restaurant de pe strada Gabroveni, care a ars in noaptea de 17 spre 18 iunie, a fost gasit cadavrul unui barbat, infasurat intr-un material textil, informeaza MEDIAFAX.
In urma verificarilor, anchetatorii au constatat ca victima nu a murit in incendiu, ci este victima unei crime.
Politistii Serviciului Omoruri au stabilit ca este vorba despre managerul restaurantului, care disparuse inca din data 13 iunie.
Conform anchetatorilor, principalul suspect este chiar patronul localului, care l-ar fi ucis pe manager ca urmare a unui conflict izbucnit pe marginea unor neintelegeri legate de bani.
Dupa ce ar fi comis omorul, patronul ar fi dat singur foc locuintei, iar cand pompierii au stins focul, acesta a ars cadavrul in alta parte, dupa care l-ar fi adus in apartament pentru a crea impresia ca acesta a decedat in incendiu.
Incendiul a izbucnit in noaptea de 17 spre 18 iunie, iar pompierii au intervenit atunci cu zece autospeciale de stingere.
Aproximativ 50 de metri patrati din cladire au fost afectati in urma incendiului, iar un pompier a fost ranit de o bucata de tencuiala care s-a desprins din acoperis.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
27-30 noiembrie, final de lună cum nu am mai văzut. Saturn, Mercur și Venus...
Sursa: kudika.ro