Social 4 Iulie 2014 09:52
Ministerul ungar de Externe l-a convocat joi pe ambasadorul Romaniei, Victor Micula pe tema respingerii solicitarii Ungariei de a deschide doua birouri consulare.

Ambasadorul a schimbat note verbale cu secretarul de stat Vince Szalay-Bobrovniczky, a declarat Anna Nagy, o purtatoare de cuvant a ministerului.

Oficialul ungur a exprimat "neintelegerea" Ungariei fata de reticenta Romaniei de a emite documente pentru doua noi birouri consulare, a precizat ea.

Ambasadorul a promis ca va transmite cererea Ungariei pentru ca partea romana sa-si "reanalizeze" decizia, potrivit lui Nagy.

Potrivit notei verbale, solicitarea Ungariei nu vizeaza deschiderea unor consulate generale, ci unor birouri consulare in cadrul consulatelor generale de la Cluj-Napoca si Miercurea Ciuc, a subliniat purtatoarea de cuvant, conform MEDIAFAX.

Anterior, Ministerul roman de Externe a declarat pentru MTI ca a respins solicitarea partii ungare pe baza principiilor reciprocitatii si proportionalitatii. Bucurestiul a citat Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice, argumentand ca Romania are dreptul suveran sa aprobe sau nu extinderea reprezentarii consulare a altui stat pe teritoriul romanesc. Ministerul a subliniat ca Ungaria are deja o retea consulara "semnificativa" in Romania.

Ministerul roman si-a confirmat totodata angajamentul fata de consolidarea relatiilor bilaterale in cadrul Parteneriatului Strategic Romania-Ungaria.

In prezent, Ungaria are un birou consular la sediul ambasadei din Bucuresti si consulate generale la Cluj si Miercurea Ciuc. Romania are o ambasada si un birou consular la Budapesta si consulate generale la Szeged si Gyula.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.