Social 11 Iunie 2014 15:03
Curtea de Apel Bucuresti inlocuieste arestul la domiciliu in cazul fostului presedinte al Federatiei Romane de Box Rudel Obreja cu cea a controlului judiciar in dosarul in care este acuzat ca i-a cerut un milion de euro lui Sorin Ovidiu Vintu.

Prin decizia luata marti de judecatorii Curtii de Apel Bucuresti (CAB), Rudel Obreja trebuie sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat, informeaza MEDIAFAX.

De asemenea, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box nu are voie sa plece din Bucuresti decat cu incuviintarea prealabila a instantei si este obligat sa anunte daca isi schimba locuinta.

"Sa se deplaseze doar la sediul Ligii Profesioniste de Box din Bucuresti, la sediile SC Euro Plus International SRL din Bucuresti, magazine alimentare si farmacii din raza sectorului 2 Bucuresti sau unitati spitalicesti din Bucuresti", sunt alte obligatii impuse de instanta lui Rudel Obreja.

Masura vine dupa ce tot Curtea de Apel Bucuresti a decis, in 5 martie, ca Rudel Obreja sa fie arestat la domiciliu. Anterior, din 5 februarie, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box a fost arestat preventiv, in dosarul in care este cercetat pentru trafic de influenta.

Rudel Obreja spunea, in 13 februarie, ca denuntatorul din dosarul sau este Sorin Ovidiu Vintu, iar cauza ar fi urmarea unei "inscenari" a acestuia. El arata ca a fost amenintat cu moartea de catre Sorin Ovidiu Vintu. "Cu moldovenii lui a spus ca imi ia gatul", afirma fostul presedinte al Federatiei Romane de Box (FRB).

Potrivit DNA, in perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014, Obreja a pretins de la un denuntator un milion de euro. In schimbul banilor, sustin anchetatorii, fostul presedinte al FRB "a lasat sa se creada ca are influenta asupra judecatorilor din completul investit cu solutionarea unui dosar aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, astfel incat ii va determina sa pronunte o hotarare favorabila denuntatorului". Hotararea avea in vedere judecarea recursului declarat de denuntator, in calitate de inculpat in respectiva cauza penala, impotriva unei solutii de condamnare la pedeapsa inchisorii.

Citeste si:
Ana Morodan, primele declarații după ce a fost prinsă conducând...
Ana Morodan, primele...

Rudel Obreja a pretins ca 200.000 de euro din suma ceruta sa-i fie data inainte de pronuntarea hotararii, iar diferenta, dupa obtinerea solutiei favorabile, potrivit procurorilor anticoruptie.

"Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a sustinut ca persoanele pe langa care isi exercita influenta i-au transmis denuntatorului, prin intermediar, ca va obtine cu certitudine o hotarare favorabila daca va solicita amanarea cauzei pentru un termen de judecata ulterior intrarii in vigoare a 'noului cod' (cu referire la data de 1 februarie 2014, cand au intrat in vigoare NCP si NCPP)", a mai aratat DNA.

Recursul din dosarul denuntatorului a fost solutionat anterior datei de 1 februarie 2014 si a fost respins, astfel incat hotararea de condamnare la pedeapsa inchisorii cu executare a ramas definitiva.

Citeste si:
Andrew și Tristan Tate, prima ieșire din arestul la domiciliu....
Andrew și Tristan Tate, prima...

In 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vintu a fost condamnat definitiv de instanta suprema la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul favorizarii lui Nicolae Popa - condamnat in 2006 in legatura cu prabusirea FNI.

Rudel Obreja a fost in fata procurorilor anticoruptie si in dosarul galei "Campion pentru Romania", fiind audiat in legatura cu organizarea meciului in care Lucian Bute a boxat cu francezul Jean-Paul Mendy, in 2011.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.