Mostenitorul tronului Marii Britanii a mai spus ca se simte onorat sa primeasca aceasta distinctie si ca, in contextul celor 150 de ani de existenta ai Universitatii Bucuresti, isi doreste sa contribuie la consolidarea relatiilor dintre institutiile de invatamant superior britanice si universitatile centenare din Romania.
La ceremonie au fost prezenti, printre altii, ministrul de Externe, Titus Corlatean, ministrul delegat pentru Invatamant Superior Mihnea Costoiu, senatorul Ecaterina Andronescu, principesa Margareta si principele Radu, presedintele Academiei Romane, Valentin Vlad, presedintele Consiliului National al Rectorilor, Sorin Cimpeanu, si Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.
"Ii datoram foarte mult printului Charles, pentru promovarea valorilor Romaniei in afara tarii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihnea Costoiu.
Printul Charles a venit la Facultatea de Drept dupa intalnirea avuta cu presedintele Traian Basescu, la Palatul Cotroceni.
Masurile de securitate in zona Facultatii de Drept au fost extrem de stricte pe durata ceremoniei, nefiind permis accesul presei in incinta institutiei de invatamant superior.
Printul Charles a sosit sub escorta si a plecat direct spre aeroport, urmand sa se intoarca, in aceeasi zi, in Marea Britanie. El a ajuns in Romania marti dupa-amiaza, pe Aeroportul din Targu Mures, cu un avion privat, fiind preluat de catre ofiteri ai Serviciului de Protectie si Paza.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro