Social 24 Mai 2014 14:26
Ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a declarat, sambata, ca doreste "institutionalizarea" meditatiilor pentru absolventii de liceu care nu promoveaza bacalaureatul, cursurile de trei-patru luni urmand sa fie platite de stat, iar o sesiune speciala de examene sa fie introdusa in februarie-martie.

Prezent la Arad pentru intalniri cu profesorii din mediul universitar si cu directorii de scoli din mediul preuniversitar, ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a spus ca are in vedere "institutionalizarea" meditatiilor pentru cei care nu reusesc sa promoveze bacalaureatul, iar acestia sa primeasca o sansa in plus intr-o sesiune speciala de examene, transmite MEDIAFAX.

"Niciun sistem din lume nu are rata de succes de suta la suta (la bacalaureat – n.r.). Atunci cand ai 200.000 – 300.000 de copii intr-un ciclu, unii vor fi foarte buni, unii medii, unii nu vor tine acelasi ritm de pregatire. Nu trebuie sa-i pedepsim pe cei care nu reusesc de prima data, trebuie sprijiniti. Prin urmare, la Ministerul Educatiei lucram la un proiect ca institutiile de invatamant acreditate, respectiv liceele si universitatile sa poata sa desfasoare meditatii institutionalizate pentru o perioada de trei – patru luni, strict cu programa de bacalaureat", a declarat ministrul.

Remus Pricopie a spus ca dupa aceste cursuri absolventii ar fi examaminati intr-o sesiune de bacalaureat care ar fi programata in februarie-martie.

"Nu exclud sa introducem o sesiune de bacalaureat, dupa ce se termina aceasta sesiune de pregatire. Apare o singura problema, aceea ca programul, calendarul scolar este foarte incarcat", a spus ministrul, adaugand ca se cauta solutii pentru stabilirea unui calendar.

Intrebat daca nu exista riscul ca tinerii sa nu fie interesati de meditatii, pentru ca programe similare au fost desfasurate in unele licee si universitati, dar nu au avut succes, ministrul a spus ca in primul an "este foarte posibil ca absolventii sa nu fie foarte interesati de meditatii".

"Intentionam ca aceste cursuri sa fie finantate de stat, fie pe proiecte cu fonduri structurale, fie ca vorbim de bugetul statului", a completat Pricopie.

Citeste si:
Legile Educaţiei, aprobate de Guvern și trimise în Parlament pentru...
Legile Educaţiei, aprobate de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.