Avionul militar pregatit sa aduca in Romania mai multe persoane ranite in urma conflictelor din Ucraina va decola spre Kiev sambata dimineata.

Avionul militar care apartine Ministerului Apararii Nationale, pregatit din punct de vedere medical special pentru misiuni umanitare, va decola de la Baza 90 Otopeni spre Kiev, in jurul orei 8.00, insa ora ar putea fi modificata in functie de conditiile atmosferice.

"Autoritatile ucrainiene au informat oficialii Ambasadei Romaniei din Ucraina referitor la persoanele care pot fi transportate pentru acordarea de ingrijiri medicale in Romania. La bordul avionului se vor afla medici de la SMURD Bucuresti, care se vor asigura ca persoanele ranite vor fi transportate in siguranta, sub supraveghere medicala", arata vineri Ministerul Afacerilor Interne (MAI), intr-un comunicat de presa, citat de MEDIAFAX.

Dupa ce vor fi adusi in Romania, ranitii vor fi preluati de patru masini pentru transport victime multiple, ale Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, si transportati, dupa caz dupa caz, la spitalele Universitar, Elias, Bagdasar si Floreasca din Bucuresti.

Oficialii MAI au precizat ca repartizarea pacientilor se va face conform situatiei lor medicale, stabilite de echipa de medici de la bordul avionului.

Aceasta misiune umanitara este coordonata, din dispozitia viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ministru interimar al Afacerilor Interne, de catre secretarul de stat al MAI Raed Arafat si se va desfasura in cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Sanatatii.

Misiunea a fost organizata la solicitarea partii ucrainene, primita prin Ambasada Romaniei la Kiev. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a inaintat aceasta solicitare Executivului, care a decis, miercuri, sa trimita un avion militar in capitala Ucrainei, pentru a prelua 12 raniti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.