Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare a evolutiei valorilor termice si a precipitatiilor in intervalul 24 februarie - 9 martie, pentru toate regiunile din tara: Banat, Crisana, Transilvania, Maramures, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia si la munte.

  • Banat
In cea mai mare parte a intervalului de referinta, valorile termice se vor situa peste cele climatologic normale pentru sfarsitul lunii februarie si prima decada de martie. In zilele de 24 si 25 februarie, dar foarte probabil si catre sfarsitul celor doua saptamani de prognoza, temperaturile vor fi in medie de 9...12 grade ziua si 1...4 grade noaptea. Perioada 27 februarie - 5 martie va fi caracterizata de o vreme chiar deosebit de calda, abaterea pozitiva a temperaturii fata de mediile multianuale specifice urmand a fi de pana la 8…9 grade, astfel ca valorile diurne mediate vor fi de 13…15 grade, iar cele minime nocturne de 3...5 grade.

Vor fi ploi slabe, cu caracter local in prima zi a intervalului de prognoza, apoi probabilitatea de ploaie va creste pe parcursul celei de-a doua saptamani, in special in perioada 4 - 6 martie.

  • Crisana
Regimul termic se va mentine aproape tot intervalul peste ce ar fi normal la sfarsit de iarna si inceput de primavara calendaristica, astfel ca media temperaturilor maxime va fi de 10…12 grade, iar in perioada 28 februarie - 2 martie chiar si de 13…15 grade. Spre sfarsitul celor doua saptamani de prognoza se estimeaza o scadere de temperatura catre valori mai apropiate de mediile climatologice specifice. In privinta minimelor nocturne, sunt de asteptat valori mai coborate la inceputul intervalului, dar si in ultimele zile, perioade cand, in orele diminetilor, vor fi in medie 0…2 grade. In restul timpului, temperatura minima va fi in medie de 2…4 grade.

Ploi slabe, pe arii restranse vor fi in prima zi a intervalului, iar probabilitatea de ploaie va fi din nou in crestere in perioada 4 - 8 martie.

  • Transilvania
In perioada 24 - 26 februarie, regimul termic va fi caracterizat de valori in general apropiate de mediile multianuale specifice, astfel ca ziua vor fi in medie 5…8 grade, iar noaptea temperaturi usor negative, de -3…-2 grade in medie. Valori mai mici sunt de asteptat in zonele depresionare, unde minimele vor cobori spre -7…-8 grade. De la mijlocul primei saptamani pana in jurul datei de 5 martie, vremea va fi in incalzire, determinand temperaturi mai ridicate decat cele inregistrate in mod obisnuit in aceasta perioada din an; ziua vor fi in medie 7…12 grade, iar noaptea doar izolat, cu precadere in depresiunile din estul regiunii, vor mai fi valori usor negative. O scadere de temperatura este probabila si pentru sfarsitul intervalului de prognoza.
Citeste si:
ANM anunță averse însemnate cantitativ, însoţite de descărcări...
Prognoza meteo - 21 mai. ANM...

Probabilitatea pentru precipitatii, predominat ploaie, va creste pe parcursul celei de-a doua saptamani de prognoza, in special in jurul datei de 5 martie.

  • Maramures
In cea mai mare parte a intervalului de prognoza, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale la sfarsitul lunii februarie si prima decada de martie, astfel ca media maximelor va fi de 10...12 grade, iar a minimelor de 1...3 grade. In data de 25 februarie, dar si in perioada 7 – 9 martie sunt estimate valori mai apropiate de mediile multianuale, cu temperaturi usor negative noaptea.

Probabilitatea de ploaie va fi in crestere pe parcursul celei de-a doua saptamani de prognoza.

  • Moldova
Intervalul de prognoza va debuta cu temperaturi apropiate de cele specifice datei calendaristice, cu valori maxime in medie de 2…5 grade si minime de -2…0 grade. In restul perioadei, regimul termic va fi peste cel mediu climatologic, fiind de asteptat medii ale temperaturilor maxime intre 5 si 10 grade si valori termice in general pozitive noaptea.
Citeste si:
Zi de primavara, duminica. Temperaturile ajung si la 16 grade. Cand...
Zi de primavara, duminica....

In primele doua zile se vor semnala precipitatii mixte, neinsemnate cantitativ. In a doua saptamana creste probabilitatea pentru ploi slabe.

  • Dobrogea
Perioada de prognoza va debuta cu temperaturi in jurul celor specifice datei calendaristice, cu valori maxime in medie de 3…6 grade si minime de 0...2 grade. In restul intervalului va fi un regimul termic peste cel climatologic normal, fiind de asteptat ziua in medie intre 7 si 11 grade, iar noaptea intre 2 si 5 grade.

In primele trei zile se vor semnala precipitatii slabe, predominant ploi, cu caracter local. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicata si in perioada 5 - 8 martie.

  • Muntenia
Pe parcursul celor doua saptamani de prognoza, regimul termic se va situa in general peste cel multianual specific perioadei, astfel ca media maximelor va fi de 9 la 12 grade, iar a minimelor de 1...4 grade. Doar in primele zile (24 - 26 februarie) se vor inregistra temperaturi mai apropiate de cele climatologic normale, astfel ca, in medie, ziua vor fi 5...7 grade, iar noaptea -1...0 grade.
Citeste si:
Cât de des ai nevoie de o tunsoare pentru un aspect perfect
Cât de des ai nevoie de o...

Vor fi ploi slabe sau burnite, cu caracter local in primele doua zile, apoi probabilitatea de ploaie va creste, din nou, dupa data de 4 martie.

  • Oltenia
In cea mai mare parte a intervalului de referinta, valorile de temperatura se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei din an, astfel ca ziua vor fi in medie 9 la 12 grade, iar noaptea 1 la 4 grade. Doar in primele zile (24 - 26 februarie) se vor inregistra temperaturi apropiate de cele obisnuite pentru data din calendar, astfel ca, in medie, maximele vor fi 5...7 grade, iar minimele de -1...1 grad.

Vor fi ploi slabe, cu caracter local in prima zi, apoi probabilitatea de ploaie va creste, din nou, dupa data de 3 martie.

  • La munte
In primele zile ale intervalului se vor inregistra temperaturi apropiate de normalul climatologic al perioadei. Astfel, media maximelor se va situa in ecartul 0...3 grade, iar a minimelor intre -6 si -4 grade. Pentru restul intervalului sunt de asteptat valori ziua in medie de 3...5 grade si temperaturi minime in crestere, dar inca sub pragul de inghet, -4 la -2 grade, reprezentand un regim peste cel mediu multianual.

Probabilitatea pentru precipitatii slabe, mixte, va fi mai mare in prima zi si din nou dupa data de 3 martie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.