"In cazul in care un elev a beneficiat de acest echipament si a lipsit nemotivat de la mai mult de un sfert din orele de educatie fizica ale unui semestru va fi obligat sa il returneze sau sa achite contravaloarea lui", mai prevede proiectul, care ii are ca initiatori, printre altii pe senatorul Alexandru Cordos (PSD), deputatul Bogdan Ciuca (PC) si Petru Movila (ex-PDL), informeaza MEDIAFAX.
Senatorii au respins, de asemenea, o propunere legislativa privind acordarea tichetelor de rechizite scolare, avandu-i ca initiatori pe senatorii Verestoy Attila si Vegh AlexandruPotrivit acestui proiect, angajatorii ar fi urmat sa acorde personalului tichete pentru achizitia de rechizite scolare in valoare de 600 de lei. Asa cum mai arata proiectul, contravaloarea acestor tichete ar fi fost dedusa de angajator din sumele datorate catre bugetul statului reprezentand impozitul pe veniturile din salarii.
Initiatorii propuneau ca aceste tichete sa poata fi utilizate doar pentru achizitionarea de rechizite scolare, manuale didactice si uniforme scolare.
Cele doua proiecte urmeaza sa fie dezbatute de Camera Deputatilor, care este Camera decizionala.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro