Avertismentul a fost lansat de primarul din Vaslui dupa ce in ultima perioada a crescut numarul sesizarilor din partea parintilor care sustin ca sunt obligati sa cumpere diverse materiale pentru unitatile de invatamant, cum ar fi banci, videoproiectoare, perdele, hartie igienica, sapun sau servetele.
Primarul Vasile Paval sustine ca le-a atras atentia in mai multe randuri directorilor unitatilor de invatamant sa solicite, prin referate, orice bun necesar pentru functionarea corespunzatoare a gradinitelor sau scolilor din municipiu.
"Sincer, nu pot sa-i inteleg de ce tot apeleaza la astfel de practici. Le-am tot scris directorilor, le-am spus si in sedinte, ultima chiar la sfarsitul anului trecut, sa faca referate daca au nevoie de ceva pentru unitatile de invatamant, pentru ca li se asigura finantarea pentru orice cheltuiala materiala. Copiii trebuie sa mearga la gradinita sau scoala sa invete carte, nu sa le tot ceara bani parintilor pentru tot felul de lucruri", a declarat, vineri, potrivit MEDIAFAX, primarul municipiului Vaslui, Vasile Paval.
El a avertizat ca se va ajunge la destituirea directorilor unitatilor de invatamant unde cadrele didactice vor mai solicita diverse bunuri sau bani de la parinti.
"Am tot mers cu recomandari si atentionari, inclusiv prin reprezentantul primarului in Consiliul de Administratie, insa cred ca ajunge. Nu i-am lasat niciodata fara bani, asa ca, daca ne mai sunt semnalate astfel de cazuri, vom merge pana la inlocuirea directorului", a adaugat primarul Vasile Paval.
Conform reprezentantilor Primariei Vaslui, chletuielile municipalitatii pentru functionarea unitatilor de invatamant din municipiu se ridica la aproximativ cinci milioane de lei anual.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro