Ion Laurentiu Bicoi a fost retinut, initial, joi, pentru 24 de ore, dupa ce a fost prins in flagrant in timp ce primea 300 de lei de la o persoana, banii respectivi reprezentand dobanda la un imprumut de 1.500 de lei luat anterior de la fostul profesor de religie.
Flagrantul a fost organizat de politistii de la Serviciul Investigatii Criminale din cadrul Politiei Judetene Gorj.
Potrivit MEDIAFAX, Bicoi nu a recunoscut faptele de care este acuzat, insa anchetatorii i-au aratat ca pe o parte dintre bancnotele pe care le avea in buzunar era inscriptionat cu cerneala fluorescenta cuvantul "camata".
Barbatul a fost prezentat, vineri, Judecatoriei Targu Jiu cu propunere de arestare preventiva, iar magistratii au emis ulterior mandat de arestare preventiva, pentru 29 de zile, pe numele fostului profesor de religie.
Surse judiciare au declarat ca impotriva barbatului au fost depuse mai multe plangeri, acesta fiind acuzat de camatarie si santaj, iar anchetatorii se asteapta ca dupa arestarea suspectului numarul sesizarilor sa creasca.
Ion Laurenti Bicoi a fost pana in anul 2011 profesor de religie la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Targu Jiu, unde a fost implicat intr-un scandal.
El a fost acuzat de elevi ca le adresa cuvinte jignitoare, le vindea diferite bunuri aduse din strainatate si nu avea un comportament adecvat meseriei de profesor.
In urma acuzatiilor, Consiliul Eparhial din cadrul Mitropoliei Olteniei i-a retras acestuia dreptul de a mai preda religia in scoli. Ulterior, barbatul a contestat in instanta aceasta decizie.
Curtea de Apel Craiova a respins, in vara anului trecut, cererea formulata de fostul profesor de religie, decizia fiind reconfirmata anul acesta de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Directorul Colegiului Comercial "Virgil Madgearu" din Targu Jiu, Petre Ciungu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX ca nu il mira foarte mult arestarea fostului profesor de religie, in contextul in care ii cunoaste trecutul.
Un profesor din Arad a câştigat 5.000 de euro într-o lună din...
"La noi nu mai preda pentru ca Mitropolia Olteniei i-a retras binecuvantarea in baza careia putea fi profesor de religie. Aceasta decizie ne-a si ajutat ulterior sa nu pierdem procesul prin care dumnealui contesta faptul ca nu mai poate preda religia. Nu ma surprinde sa aflu acum de la dumneavoastra ca a facut ce a facut si a ajuns unde a ajuns. Pacat ca nu a invatat nimic din problemele pe care le-a avut in trecut", a precizat directorul Petre Ciungu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Cum se înțelege Alex Velea cu băieții săi: O bag pe nevastă-mea la înaintare...
Sursa: kudika.ro
-
Pepsi a instalat panouri solare pe toate fabricile pe care le are în România
Sursa: wall-street.ro
-
Finqware și FWF vor să automatizeze operațiunile financiare ale companiilor
Sursa: futurebanking.ro