Sedentarismul are o implicatie majora pentru o multitudine de boli reumatice, influentand artroza, suferintele de tip inflamator, cat si osteoporoza, a declarat, miercuri, Catalin Codreanu, managerul Centrului de Boli Reumatismale "Ion Stoia" din Bucuresti.

Afectiunile reumatismale reprezinta cel mai frecvent raportata cauza de boala la populatia adulta, conform datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. La toate categoriile de varsta, aceasta grupa de boli este cauza majora de reducere a mobilitatii si a doua cauza de limitare a activitatii profesionale, dupa bolile cardiovasculare.

Desi prevalenta bolilor reumatice creste odata cu varsta, ele afecteaza starea de sanatate a unui numar tot mai mare de adulti, tineri si copii.

"Bolile reumatice sunt reprezentate de peste 200 de afectiuni. Din pacate, frecventa acestora este in continua crestere, chiar si in randul tinerilor", a explicat Codreanu, la conferinta organizata miercuri de Liga Romana contra Reumatismului si Societatea Romana de Reumatologie.

"Poliartrita reumatoida este cea mai frecventa boala inflamatorie articulara si afecteaza aproximativ 1 la suta din populatia generala, ceea ce inseamna cel putin 200.000 de pacienti in tara noastra", a afirmat, Ruxandra Ionescu, presedintele Societatii Romane de Reumatologie, precizand ca boala are consecinte grave atat asupra starii de sanatate fizica a celor afectati, cat si un impact negativ asupra calitatii vietii pacientilor.

O alta boala reumatismala, artroza este de departe cea mai frecventa suferinta articulara si a doua cauza de invaliditate la persoanele de peste 50 de ani, dupa boala ischemica coronariana, ceea ce atrage dupa sine un impact economic enorm si o transforma intr-o adevarata problema de sanatate publica. Incidenta ei creste cu varsta, fiind maxima intre 55 - 75 de ani, scrie MEDIAFAX.

Osteoporoza, boala care se instaleaza "silentios", afecteaza 22 milioane de femei si 5,5 milioane de barbati cu varsta intre 50 si 84. In Romania, prevalenta osteoporozei este estimata la 11,5 la suta ceea ce inseamna ca una din trei femei va fi osteoporotica dupa varsta de 55 ani.

Potrivit medicilor, aderenta la tratament ramane o bariera in ingrijirea pacientilor cu boli reumatice.

"Din fericire, terapiile biologice sunt incluse in programele de sanatate. Din pacate, programul nu a mai fost actualizat din 2008 si sunt multe terapii biologice pe lista de asteptare", a mai spus Ruxandra Ionescu.

Citeste si:
Bolile oamenilor pe care le poate face și câinele tău
Bolile oamenilor pe care le...

"Chiar daca tratamentul pacientului este costisitor, cu siguranta acest cost este mai mic decat costurile indirecte pentru handicapul functional. Pentru poliartrita, de exemplu, pierderea medie pentru incapacitate de munca este de 30.000 de euro/an. In mod evident, nu exista niciun medicament care sa coste atat de mult. Si, in mod la fel de evident, pentru stat este profitabil sa trateze pacientii. In caz contrar, acestia devin o povara", mai atrage atentia Catalin Codreanu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.