Procurorul Lucian Papici a transmis joi Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de aparare a reputatiei profesionale, aceasta fiind trimisa Inspectiei Judiciare, care urmeaza sa o solutioneze, au declarat reprezentantii CSM.

"Cererea domnului Papici a fost inregistratata cu putin timp in urma. Ea a fost transmisa Inspectiei Judiciare a CSM, care este competenta in acest sens", a declarat purtatorul de cuvant al CSM, Monica Prejmereanu, pentru MEDIAFAX.

Potrivit reprezentantilor Inspectiei Judiciare din CSM, in urma verificarilor va fi intocmit un raport, care va fi prezentat Plenului Consiliului.

Procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu, a decis, miercuri, incetarea delegarii procurorului Lucian Papici, sef al Sectiei I din DNA, si a adjunctei acestuia, Mariana Alexandru, in locul lor fiind delegati procurorii Iuliana Bendeac, ca sef de sectie, si Viorel Cerbu, ca adjunct, au declarat oficiali ai Parchetului instantei supreme.

Ponta: Lui Papici i s-au terminat mandatele. Nu se atinge nimeni de independenta DNA

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a precizat, intr-un comunicat de presa, ca incetarea delegarii procurorului Lucian Papici si a adjunctei acestuia de la conducerea Sectiei de combatere a coruptiei din DNA a avut in vedere faptul ca ministrul Justitiei a transmis CSM propunerile de numire in functii de conducere la Directie.

Miercuri, la ora 17.09, Nitu a informat Directia Nationala Anticoruptie, printr-un fax, ca delegarea lui Papici ca sef al Sectiei I din DNA inceteaza cu 2 octombrie, data incepand cu care functia este ocupata de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioada de sase luni.

Directia Nationala Anticoruptie reclama ca pentru delegarea procurorilor Bendeac si Cerbu la sefia Sectiei de combatere a coruptiei nu a fost solicitata, in prealabil, recomandarea sefului DNA, prevazuta expres de Regulamentul de ordine interioara al Directiei.

DNA a aratat ca activitatea profesionala a celor doi procurori inlocuiti de Bendeac si Cerbu - Lucian Papici si Mariana Alexandru - s-a remarcat "prin rigoare si rezultate remarcabile si nu exista motive care sa justifice incetarea exercitarii functiilor de conducere".

DNA a precizat ca incetarea delegarii lui Papici ca sef al Sectiei de combatere a coruptiei din DNA a fost dispusa in 2 octombrie de procurorul general, dupa ce tot Tiberiu Nitu, in 23 septembrie, dispusese delegarea aceluiasi procuror pe aceeasi functie.

Citeste si:
Handbal: CSM Slatina a bifat a doua victorie la Cupa Slatina
Handbal: CSM Slatina a bifat...

Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmarirea penala in dosarul referendumului in care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.