Studiul "Excluderea sociala in randul consumatorilor de droguri neinstitutionalizati", prezentat miercuri, a inclus 400 de consumatori de droguri, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, 74,2 la suta fiind barbati, scrie MEDIAFAX.
Aproape jumatate (45 la suta) dintre respondenti au declarat ca au studii universitare si post-universitare, 28 la suta au studii medii, iar 10 la suta au absolvit cel mult gimnaziul, conform aceleiasi cercetari.
Potrivit studiului, jumatate din numarul total de participanti au declarat ca sunt consumatori de canabis, 20,5 la suta - de heroina, 13,5 la suta - de substante noi cu proprietati psihoactive (SNPP), 7,5 la suta - de cocaina, in timp ce doi la suta au spus ca sunt consumatori de pastile ecstasy.
In functie de frecventa consumului pentru drogul principal, majoritatea respondentilor sunt consumatori ocazionali (57 la suta, din care 30 la suta de doua -trei ori pe saptamana, iar 27 la suta consuma mai putin de o data pe saptamana).
Dintre cei care au declarat consum intensiv, 32 la suta consuma in fiecare zi, iar 11 la suta fac asta de patru-sase ori pe saptamana.
Referitor la varsta debutului in consum, cea mai mare pondere a persoanelor incluse in esantion au inceput consumul de droguri la 20 de ani (13,5 la suta), iar varsta medie de debut este 21 ani. Cea mai mica varsta de debut inregistrata este de 12 ani, iar cea mai mare, 41 ani.
Doar 21,4 la suta dintre respondenti considera ca, in prezent, se afla intr-o situatie dificila din cauza consumului de droguri, cele mai invocate probleme fiind lipsa banilor (41,9 la suta) si lipsa suportului familial (23,9 la suta).
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Sunt bolnavă de tine, deși nu ești al meu...
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Uniunea Europeană ar trebui să instaleze de 8 ori mai multe puncte de...
Sursa: wall-street.ro