La inceputul saptamanii vremea va fi frumoasa, urmand ca pana miercuri temperaturile sa sara de 30 de grade in majoritatea regiunilor.

Luni, temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 23 si 30 de grade, informeaza Realitatea.net. Vor mai fi nori temporar in nord-estul tarii, unde va ploua pe arii restranse, in special in zona Carpatilor Orientali.

In restul tarii, cerul va fi variabil si doar cu totul izolat mai sunt ploi scurte, posibil insotite de descarcari electrice, in Carpatii Meridionali, Transilvania, Oltenia si Muntenia. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari locale in Moldova, la munte si izolat in rest. Temperaturile vor varia intre 15 si 17 grade, de dimineata, si intre 29 si 30 de grade, la amiaza.

Marti, vremea se prezinta la fel, cu cer variabil si unele innorari la munte si in regiunile nordice, unde, pe arii restranse, vor fi ploi slabe si descarcari electrice. Temperaturile maxime vor fi de la 22 de grade in nordul Moldovei, pana la 33 de grade in sud-vest, la Drobeta Turnu Severin. In Bucuresti, maximele vor urca marti pana la 31-32 de grade.

Miercuri, soarele predomina pe tot teritoriul tarii: maximele trec de 30 de grade in sud si sud-vest si pot ajunge la 34 de grade. Cel mai racoare va fi in nordul si centrul Moldovei, unde maximele se opresc sub 25 de grade: 22 la Suceava, 24 la Bacau. Vantul va fi in general slab.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.