Starea a trei dintre ranitii adusi din Muntenegru la spitale din Bucuresti se mentine foarte grava, acestia fiind in coma, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, reprezentantii unitatilor sanitare.

La Spitalul Universitar se afla internate 11 persoane, opt femei si trei barbati, dintre cele 29 ranite in accidentul de autocar.

Doi dintre pacienti, o femeie de 40 de ani si un barbat de 66 de ani, se afla in stare critica, fiind in coma. Cei doi pacienti sunt la terapie intensiva, la fel ca alti patru pacienti, aflati in stare mai putin grava. Ceilalti cinci pacienti adusi la Universitar se afla in sectiile de chirurgie plastica (trei), ortopedie (unul) si chirurgie toracica (unul).

La Spitalul de Urgenta "Floreasca" sunt internati 10 dintre raniti, respectiv sapte femei si trei barbati, unul dintre acestia fiind in coma. In afara acestuia, alti cinci raniti se afla, si ei, la terapie intensiva, trei sunt la sectia de ortopedie, iar unul, la chirurgie, starea lor fiind stationara.

La Spitalul Bagdasar-Arseni sunt internate patru femei care au fracturi, toate aflandu-se la terapie intensiva, sub monitorizare permanenta. Una dintre cele patru este in stare mai grava, dupa ce a suferit fracturi de coloana cervicala si toracica.

Citeste si:
COVID-19: 4.342 de cazuri noi și 101 de decese în ultimele 24 de ore
COVID-19: 4.342 de cazuri noi...

La Spitalul Elias au fost internati patru persoane din autocarul prabusit si o alpinista ranita intr-un accident produs tot in Muntenegru. O tanara de 26 de ani din Cluj, care avea contuzii, a fost deja externata, dupa ce a primit ingrijiri si consiliere psihologica.

Unul dintre pacienti, care are traumatism toracic forte si multiple fracturi de coaste, este in stare grava, la terapie intensiva.

Alpinista se afla la sectia de ortopedie, iar ceilalti doi raniti din accidentul de autocar, care au politraumatisme si contuzii, sunt la chirurgie si ar putea fi externati in cursul zilei de joi.

"Toti pacientii sunt constienti si in stare stabila", a precizat directorul medical al Spitalului Elias, dr. Dana Safta.

Citeste si:
Tătaru: „Valul trei va fi cu un număr mai mic de cazuri decât ne-am...
Tătaru: „Valul trei va veni,...

Directorul medical de la Elias a tinut sa multumeasca, miercuri, echipelor medicale din Muntenegru, pentru modul exemplar in care au ingrijit pacientii romani pana la trimiterea acestora in tara si pentru faptul ca au comunicat colegilor din Romania, in limba latina, informatiile medicale necesare.

Ranitii din accidentul de autocar din Muntenegru au fost adusi in Romania marti, cu doua aeronave militare.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.