Nu numai ca informatiile nu mai sunt de actualitate dar de multe ori sunt si gresite iar cei care suporta consecintele sunt elevii care sunt dusi in eroare.
In manualul de Cultura Civica de clasa a VIII-a, de la editura All, la capitolul "Patriotism" baietii sunt informati ca dupa terminarea studiilor vor face armata un an, desi stagiul obligatoriu a fost desfiintat in 2005 sau se vorbeste despre aderarea Romaniei la Uniunea Europeana (UE) si la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), obiective de mult atinse.
In manualele de geografie, tara noastra se invecineaza printre alte state si cu Iugoslavia, federatie disparuta in anii '90.
In manualul de Cultura Civica de clasa a VII-a, de la editura All, tiparit in anul 2005, la lectia "Fortele politice si sociale" se precizeaza ca presedintele este ales pentru o perioada de 4 ani. Insa in urma schimbarii Constitutiei, din 2004, durata unui mandat prezidential este de 5 ani, scrie evz.
“Manualele sunt realizate pe baza unor programe de specialitate aprobate prin ordinul ministrului in anii 1997, 1998 si 1999. Chiar daca au fost reeditate continutul este acelasi. Lipsa de fonduri este principala cauza, nu spune nimeni ca trebuie scoase deodata manuale noi la toate materiile, dar la Cultura Civica, unde se prezinta aspecte ale vietii contemporane, lucrurile se schimba rapid, de aceea tiparirea unor manuale noi este necesara”, a adaugat Melu Iacob, profesor de istorie, potrivit vrn.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro