Minerii sunt membri ai Federatiei Nationala Mine Energie, condusa de Marin Condescu, care se afla in fruntea protestatarilor, alaturi de prim-vicepresedintele FNME Ion Ruset, fost senator PDL.
Potrivit MEDIAFAX, protestatarii s-au strans in zona de sud a orasului, in jurul orei 12.00 si au pornit in mars pe Bulevardul Victoria, spre centrul orasului. Acestia ar urma sa ajunga la sediul Prefecturii Gorj, apoi la sediul Complexului Energetic Oltenia, Divizia Miniera, de unde ar urma sa se deplaseze catre sediul administrativ al companiei.
Pe traseu, protestatarii scandeaza lozinci impotriva managerului privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurentiu Ciurel, caruia i-au cerut demisia.
Potrivit jandarmilor, care, alaturi de politisti, insotesc coloana de manifestanti prin oras, numarul protestatarilor este de aproximativ 4.000.
Federatia Nationala Mine Energie, condusa de Marin Condescu, anunta, la sfarsitul saptamanii trecute, ca vor fi declansate proteste de amploare, in contextul in care de la 1 iunie programul de lucru al celor 19.000 de angajati ai Complexului Energetic Oltenia va fi de patru zile pe saptamana, din cauza cererii scazute de energie pe baza de lignit.
Conform Federatiei Nationala Mine Energie, decizia a fost luata de Laurentiu Ciurel fara consultarea sindicatelor si ar presupune diminuarea salariilor tuturor angajatilor cu 20%.
De asemenea, sindicatele reclama si "reducerile salariale operate luna aceasta retroactiv, prin care circa 800 de angajati din randul personalului TESA au veniturile diminuate cu pana la 50%".
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Irina Columbeanu revine la pasiunea pentru artă. Tânăra își prezintă...
Sursa: kudika.ro