Social 27 Mai 2013 10:15
Programul de lucru al celor 19.000 de angajati ai Complexului Energetic Oltenia va fi redus de la 5 la 4 zile pe saptamana, incepand cu 1 iunie, iar sindicatele din minerit se declara nemultumite de decizie si anunta actiuni de protest la care sunt asteptati aproximativ 5.000 de mineri.

Federatia Nationala Mine Energie, condusa de Marin Condescu, a dat publicitatii, duminica, un comunicat de presa in care precizeaza ca de la 1 iunie programul de lucru al angajatilor Complexului Energetic Oltenia va fi de patru zile pe saptamana, din cauza cererii scazute de energie pe baza de lignit, iar aceasta decize a administratiei companiei va genera ample actiuni de protest.

Potrivit MEDIAFAX, decizia de reducere a saptamanii de lucru la patru zile presupune diminuarea salariilor tuturor angajatilor cu 20%, sustin reprezentantii Federatiei Nationale Mine Energie.

De asemenea, sindicatele reclama si "reducerile salariale operate luna aceasta retroactiv, prin care circa 800 de angajati din randul personalului TESA au veniturile diminuate cu pana la 50%".

Reprezentantii Federatiei Nationale Mine Energie sustin ca niciuna dintre masuri nu a fost negociata, fiind comunicate sindicatelor doar dupa ce au fost aprobate de catre administratie, Federatia Nationala Mine Energie considerand ca aceste decizii reprezinta incalcari ale contractului colectiv de munca.

Duminica a avut loc o sedinta extraordinara a Comitetului Director al Federatiei Nationale Mine Energie, in care s-a decis ca prima actiune de protest, la care sunt asteptati 5.000 de mineri, sa aiba loc la Targu Jiu, joi, la ora 12.00.

"Cei 209 responsabili sindicali prezenți la ședința au stabilit ca acțiunile sindicale se vor desfașura indiferent de acțiunile de intimidare la care vor fi supuși angajatii, inclusiv blocarea mijloacelor de transport, caz in care membrii de sindicat vor merge pe jos din zonele miniere spre Targu Jiu", se mentioneaza in comunicatul de presa.

Sindicatele mai sustin ca "protestul va continua pana la soluționarea tuturor revendicarilor" si cer instituțiilor guvernamentale și acționarului minoritar al societații sa ia toate masurile pentru soluționarea revendicarilor angajatilor Complexul Energetic Oltenia și pentru "derularea unui dialog corect și constructiv cu organizațiile sindicale".

Citeste si:
Fermierii au ajuns la o înțelegere cu ministrul Agriculturii....
Fermierii au ajuns la o...

Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia, Laurentiu Ciurel, nu a putut fi contactat pentru a comenta situatia.

El declara recent ca "abia asteapta" o actiune de protest a minerilor pentru a merge in mijlocul acestora si a-i intreba daca sunt nemultumiti ca au scazut salariile pentru 800 de angajati TESA si au crescut pentru alti 1.500 de salariati tot din randul personalului TESA. Ciurel sustinea ca s-a dorit o reasezare a salariilor intre diferitele subunitati din CE Oltenia, care sa permita venituri egale pentru angajati aflati pe aceleasi
posturi in locuri de munca diferite. Managerul privat mai spunea ca printre cei afectati de reducerile salariale sunt liderii de sindicat, care sunt angajati pe post de inspector social si care, anterior, aveau venituri lunare si de 15.000 de lei. Ciurel sustinea liderii sindicali vor fi angajati conform pregatirii lor profesionale si vor fi platiti ca atare.

Citeste si:
Programul manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României....
Programul manifestărilor de 1...

Federatia Nationala Mine Energie anuntase anterior ca in 24 mai va organiza un miting de protest la Bucuresti, cu 5.000 de persoane, actiunea fiind suspendata pentru 30 de zile in urma negocierilor cu administratia. De asemenea, sindicatele anuntasera pichetari cu cate 300 de oameni la Targu Jiu, la cele doua sedii ale Complexul Energetic Oltenia, protestele fiind anulate dupa ce autoritatile locale au facut apel catre liderii minerilor sa tina cont de fapt ca in aceieasi perioada, 21-26 mai, aveau loc Zilele Orasului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.