Social 15 Mai 2013 11:16
Drumul Taberei este cartierul cu cele mai multe sesizari privind incidente legate de cainii fara stapan, toate cele sase sectoare din Capitala avand insa zone cu probleme legate de animalele agresive, conform unei harti intocmite de Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor.

Pe harta ASPA, obtinuta de MEDIAFAX, sunt centralizate locurile unde s-au petrecut incidente cu caini fara stapan, reclamate de cetateni timp de trei luni, atat telefonic, cat si prin petitii scrise sau online.

Analiza hartii demonstreaza ca toate sectoarele Capitalei au mai multe zone in care a fost semnalata prezenta unor cani agresivi, cele mai multe incidente reclamate venind insa din sectorul 6, mai precis din Drumul Taberei.

Majoritatea sesizarilor din sectorul 1 vizeaza zona cuprinsa intre Calea Victoriei, Calea Plevnei si Bulevardul Kogalniceanu, dar si Parcul Herastrau.

"In Parcul Herastrau, punctele in care cetatenii au cele mai multe probleme cu cainii fara stapan sunt la Roata, la restaurantul Pescarus, dar si in Gradina Japoneza", a declarat pentru MEDIAFAX Razvan Bancescu, coordonator de program la ASPA, care a explicat ca in Capitala exista foarte multe locuri fara adresa precisa pentru care au fost raportate numeroase incidente.

In sectorul 2, incidentele legate de cainii vagabonzi sunt concentrate in zona cuprinsa intre Soseaua Stefan cel Mare, Soseaua Colentina si Bulevardul Lacul Tei, precum si in Parcul Circului, zona Doamna Ghica si strada Arhitect Grigore Ionescu.

In sectorul 3, harta incidentelor este relativ uniforma, iesind totusi in evidenta, dupa numarul de reclamatii, Parcul IOR si zona cuprinsa intre strazile Dristor si Ramnicu Valcea.

Sectorul 4 are probleme din acest punct de vedere in special in cartierul Berceni si in apropierea Parcului Tineretului, catre Sala Polivalenta si Oraselul Copiilor, dar si in interiorul parcului, pe aleile de acces.

In sectorul 5, conform datelor evidentiate pe harta, cele mai multe reclamatii privind haitele de caini au vizat Calea Rahovei, Bulevardul Mihai Sebastian, zona 13 Septembrie (in jurul magazinului Prosper) si Margeanului.

Citeste si:
Un bărbat a furat luminițele de Crăciun ce urmau să fie montate...
Un bărbat a furat luminițele...

In sectorul 6, Drumul Taberei nu este singura zona din care au venit sesizari.

"Pe cateva sute de metri din bulevardul Drumul Taberei se concentreaza 70 la suta din agesiunile inregistrate in tot sectorul 6, insa nu trebuie neglijate nici zona Crangasi si Bulervadul Iuliu Maniu", a precizat coordonatorul de proiect al ASPA.

Alte zone din sectorul 6 de unde au venit numeroase reclamatii sunt Pasajul Lujerului, Gorjului si Bulevardul Uverturii.

Potrivit lui Razvan Bancescu, harta incidentelor reclamate de bucuresteni este refacuta periodic si reprezinta instrumentul dupa care se va lucra in proiectul privind rezolvarea problemei cainilor fara stapan din Bucuresti.

Intr-o prima etapa, cu ajutorul acestei harti vor fi alese zonele in care politistii comunitari vor da amenzi daca prevederea privind sanctionarea celor care hranesc cainii fara stapan va fi aprobata de consilierii municipali.

Citeste si:
Terheş: Trebuie să fii trădător să vrei să-ţi distrugi sectorul...
Cristian Terheş: „Trebuie să...

"Nu urmarim sa amendam un copil care arunca un biscuit unui caine pe strada. Urmarim sa reducem numarul agresiunilor cainilor fara stapan indreptate catre cetateni", a subliniat Razvan Bancescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.