E mai mult o problema de morala, pentru ca legea nu le da voie sa refuze un pacient doar din motive religioase. Printre medicii care s-au alaturat initativei de a anula avorturile in Saptamana Patimilor se numara cei de la maternitatile din Iasi, Buzau si Baia Mare.
Exista, totusi, si exceptii, in cazul in care viața unei paciente depinde de aceasta interventie.
„Pana dupa Paste nu se mai face niciun chiuretaj in maternitate. Se intervine pentru o intrerupere de sarcina doar in conditiile in care avem o pacienta care are complicatii care ii pun viata in pericol”, a declarat directorul Spitalului de Obstetrica si Ginecologie ''Cuza Voda'', prof. univ. dr. Mircea Onofriescu.
Din datele culese de Centrul Euroregional pentru Initiative Publice, in ultima vreme, asistam la o crestere a numarului de cazuri in care medicii din maternitati refuza sa faca avorturi invocand motive religioase, in special cu ocazia sarbatorilor religioase si in perioadele dinaintea Craciunului sau Pastelui.
"Exista maternitati unde nu se mai fac deloc avorturi, in nicio perioada a anului, tot din motive religioase. Indiferent de religia personalului, unitatea medicala nu are constiinta, iar managerii spitalului trebuie sa impace optiunile religioase ale unor cadre medicale cu dreptul femeii la sanatate", ne declara Iustina Ionescu, avocat in cadrul Centrului Euroregional pentru Initiative Publice.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Ce se întâmplă în creierul tău când faci s*x – dezvăluirile care au încins...
Sursa: kudika.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro