Deputatul PSD de Sibiu Gheorghe Fraticiu a declarat, luni, la o dezbatere, ca "ar fi de bun augur scaderea varstei de vot de la 18 la 16 ani".

Forumul Constitutional a organizat, luni, la Sibiu, o dezbatere publica referitoare la revizuirea Constitutiei, la eveniment participand mai multi primari din judet, alesi locali din municipiul Sibiu, dar si parlamentari de Sibiu si simpli cetateni, potrivit Mediafax.

La dezbatere, deputatul Gheorghe Fraticiu a afirmat ca "ar fi de bun augur" sa se ia in calcul, la revizuirea Constitutiei, scaderea varstei pentru participarea la vot de la 18 la 16 ani, ceea ce se intampla si in alte state ale Uniunii Europene.

"Ar fi de bun augur scaderea varstei de vot de la 18 la 16 ani. Nu stiu daca este bine sau daca este rau, daca la 16 ani copiii sunt destul de maturi ca sa ia o astfel de decizie. Dar, ceea ce eu am observat in ultima perioada este ca daca inainte, prin anii 1990 pana prin 2000, copiii votau ceea ce le spuneau parintii, cred ca acum parintii voteaza cum le spun copiii, ceea ce inseamna ca tinerii sunt mult mai implicati in viata politica si eu cred ca merita analizata aceasta scadere a pragului de varsta care este prevazuta si in alte tari", a spus deputatul Gheorghe Fraticiu.

Propunerile facute e catre participantii la Sibiu vor fi incluse in raportul final care va fi prezentat de catre Forumul Decizional dupa ce vor avea loc astfel de dezbateri in intreaga tara.

In majoritatea tarilor din lume, varsta de votare este 18 ani, insa exista unele tari unde aceasta scade pana la 16 ani. Austria este cel mai proeminent exemplu, in rest fiind vorba despre tari mai putin dezvoltate precum Nicaragua, Ecuador, Cuba. In Bosnia si Hertegovina, pot vota cetatenii in varsta de 16 ani daca acestia sunt angajati.

Pe baza cifrelor furnizate de IRESCOP, se poate afirma ca mai putin de un milion de tineri sunt interesati de politica, Tot conform IRES, tinerii au auzit in cea mai mica masura despre modificarea Constitutiei in acest an (doar 60% - pe toate celelalte categorii de varsta nivelul minim intalnit e 75%).


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.