Social 24 Martie 2013 10:30
Anchetatorii fac perchezitii la RADET si la alte adrese din Bucuresti, Ilfov si Giurgiu pentru a ridica documente in cazul prejudicierii regiei prin contracte de lucrari de infrastructura platite dar nerealizate, nefiind inceputa urmarirea penala pe numele niciunei persoane, spun surse judiciare.

Surse judiciare au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, ca urmarirea penala in dosarul privind prejudicierea RADET a fost inceputa in rem, ceea ce inseamna ca la acest moment este constatata doar infractiunea, nu si autorii, astfel ca nicio persoana nu este pusa sub acuzare in acest caz.

Perchezitiile au fost dispuse pentru a fi ridicate documente in acest dosar, pana la acest moment al anchetei nefiind emis niciun mandat de aducere pe numele vreunei persoane.

Sursele citate au precizat ca niciun oficial din RADET nu a fost pus sub invinuire pana la acest moment.

Potrivit unor surse din Politie, mai multe firme ar fi vizate in cadrul acestei anchete, printre care si societatea de constructii Erbasu SA.
Sursele citate au precizat ca aceste firme ar fi incheiat contracte cu RADET pentru lucrari de intrastructura care ar fi fost platite dar nu ar fi fost executate.

Potrivit unui comunicat al Politiei Capitalei, perchezitiile au loc la 38 de adrese din Bucuresti, Ilfov si Giurgiu.

"Prechezitiile sunt efectuate ca urmare a cercetarilor ce se desfasoara intr-un dosar penal in care exista indicii privind savarsirea unor infractiuni in domeniul achizitiilor publice, prin care ar fi fost diminuate resursele financiare ale unei institutii de interes public local", a precizat Politia Capitalei.

Perchezitiile sunt facute de politistii bucuresteni specializati in investigarea fraudelor, coordonati de procurori ai Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti. Activitatile sunt efectuate cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.