Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a anuntat, vineri, ca a descoperit la o ferma de pui 37.000 de pasari contaminate cu Salmonella enteritidis.

Pasarile contaminate au fost descoperite in timpul verificarilor facute de inspectorii ANSVSA in cadrul programului de control al salmonelozelor zoonotice, boli transmisibile de la animale la om.

Potrivit MEDIAFAX, inspectorii sanitari veterinari au dispus sacrificarea intregului efectiv si carnea rezultata, in cantitate de 53 de tone, a fost distrusa, a precizat ANSVSA intr-un comunicat de presa.

In ferma respectiva s-au luat masuri de curatenie si dezinfectie, urmand sa fie recoltate probe pentru verificarea eficientei acestei masuri.
Repopularea cu pasari se va face numai in momentul in care analizele de laborator vor arata ca nu mai exista pericol de contaminare, a mai aratat ANSVSA.

Incepand cu anul 2007, ANSVSA are implementat un program de control al Salmonelelor (agenti patogeni care pot afecta grav sanatatea omului) in efectivele de pasari din Romania. Acest program este aprobat si verificat anual de catre Comisia Europeana.

Inainte de a fi abatorizate, toate efectivele de pui de carne sunt verificate pentru a preintampina o eventuala infectie cu Salmonella, iar sacrificarea pasarilor este permisa numai dupa ce buletinele de analiza dovedesc lipsa oricarui pericol pentru sanatatea publica, a precizat ANSVSA.

Infectiile cu Salmonella sunt printre cele mai raspandite boli de tip alimentar, afectand omul prin intermediul mancarii sau apei infectate.

Simptomele cele mai frecvente sunt greata, durerile abdominale, diareea si voma. Aceste simptome incep sa-si faca aparitia de obicei la 12 - 72 de ore dupa ingerarea alimentului contaminat. Un alt tip de salmonella, mai rar, este cel care da simptome mult mai grave, printre care si febra enterica.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.