Punctele vor putea fi folosite pentru a achizitiona prin licitatie alte imobile sau le vor preschimba in bani, dar dupa 2017,in limita a 10% pe an din suma punctelor. Prevederea este inclusa in proiectul legii privind despagubirile pentru imobilele nationalizate, scrie rtv.net.
Guvernul discuta, miercuri, in prima lectura, proiectul de lege, in vederea angajarii raspunderii.
Cererile ce au ca obiect imobile preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist vor fi rezolvate prin restituire in natura, iar masuri reparatorii in echivalent, constand in compensarea cu alte bunuri sau "cu puncte" care pot fi valorificate, vor fi acordate doar daca restituirea sub aceasta forma nu este posibila.
Fondul va fi administrat de Agentia Domeniilor Statului.
Guvernul intentioneaza ca angajarea raspunderii pentru proiectul de lege privind despagubirea fostilor proprietari de imobile nationalizate sa aiba loc la 19 martie, a anuntat premierul Victor Ponta.
El a amintit ca pentru stabilirea acestei date este necesar si acordul Birourilor Permanente ale celor doua camere parlamentare, scrie MEDIAFAX.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro