Cadrele didactice cu functii de conducere, degrevate de norma si pastreaza drepturile salariale, conform unui proiect legislativ.

Personalul didactic de conducere, de indrumare si de control, dar cel desemnat de sindicate pentru activitati aprobate de Ministerul Educatiei, poate fi degrevat, total sau partial, de norma didactica, fiind insa pastrate drepturile salariale, potrivit unui proiect de modificare a Legii educatiei.

Ministerul Educatiei Nationale (MEN) a postat luni, pe site-ul institutiei, un proiect de ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr. 1/2011, referitor la activitatea didactica in cazul personalului de predare cu functii de conducere sau delegat de sindicate pentru diverse activitati aprobate de MEN.

Acelasi proiect de act normativ defineste degrevarea ca fiind "scutirea efectuarii atributiei de predare, total/partial, din norma didactica, respectiv din postul didactic, pentru personalul didactic de conducere, de indrumare si de control, ca urmare a indeplinirii unor responsabilitati specifice functiilor de conducere, de indrumare si de control, precum si pentru persoanele desemnate de federatiile sindicale reprezentative din invatamant ca urmare a participarii la procesul de monitorizare si evaluare a calitatii sistemului de invatamant".

Retail jobs

"Pe perioada degrevarii se pastreaza drepturile salariale", se mai precizeaza in documentul citat.

MEN a simtit nevoia sa reglementeze aceasta situatie intrucat, potrivit legislatiei in vigoare, cadrele didactice care ocupa functii de conducere in unitati de invatamant nu sunt scutite in totalitate de la indeplinirea normei didactice, fiind nevoite sa se ocupe atat de bunul mers al unitatii pe care o conduc, cat si de educarea copiilor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.