Asociatia Generala a Invatatorilor critica propunerea prin care numarul orelor pentru Limba romana scade cu pana la 46%, iar cele alocate Matematicii cu pana la 40%.

"De la inceput tinem sa ii multumim domnului ministru Remus Pricopie pentru ca toate deciziile luate pana acum in aceasta calitate au fost cele corecte, fiind bine fundamentate. A infirmat totdeauna prin hotararile finale luate rezervele exprimate in zilele premergatoare luarii deciziei de voci mai mult sau mai putin avizate. Suntem siguri ca si in ceea ce priveste planul cadru va da o solutie bine cumpanita. Asociatia noastra listeaza acum doar cateva elemente care pot fi semnale ca proiectul de plan cadru trebuie reanalizat. In propunerea Institutului de Stiinte ale Educatiei orele alocate limbii romane scad si cu pana la 46%, adica de la noua ore la cinci ore, iar cele alocate matematicii scad cu pana la 40%, respectiv de la cinci ore la trei ore. Este o masura care vine in contradictie cu rezultatele modeste si de pana acum la nivel national in aceste domenii semnalate constant de testele PISA. Scazand numarul de ore ar spori stapanirea limbii romane si a matematicii?", se arata intr-un comunicat al Asociatiei Generale a Invatatorilor (AGIRo), potrivit MEDIAFAX.

Potrivit asociatiei, proiectele de programe scolare lansate in discutie in primavara lui 2012, tot de catre Institutul de Stiinte ale Educatiei, aratau ca se doreste abordarea mai multor continuturi decat inainte, cum ar fi, de exemplu, "inmultirea si impartirea in clasa a II-a in loc de clasa a III-a".

"Propunerea Institutului de Stiinte ale Educatiei jigneste logica: scade drastic numarul de ore la romana si matematica si introduce in acelasi timp mai multe continuturi decat pana acum. AGIRo a semnalat acest lucru si in primavara si vara lui 2012", a precizat sursa citata.

Pe de alta parte, reprezentantii Asociatiei Generale a Invatatorilor sustin ca este nevoie de un numar mai mare de sali de sport.

"Ar trebui construite cate 2-3 sali de sport in plus pentru fiecare scoala, pentru ca in multele zile ploioase sau reci lectiile de educatie fizica si miscare sa nu se desfasoare in sala de clasa, ridicand un praf care pune in pericol sanatatea copiilor. In mod realist acest lucru se poate face doar in multi ani, si nu din pix din birourile Institutului de Stiinte ale Educatiei", a spus presedintele ADIRo,Viorel Dolha, citat in comunicat.

Citeste si:
Evaluare Națională 2023. Cum au reacționat elevii când au văzut...
Evaluare Națională 2023. Cum...

Dohla este convins ca planurile cadru si programele trebuie schimbate, dar aceasta numai dupa o cercetare realista.

"Nu spunem ca planul cadru si programele scolare nu trebuie ameliorate sau chiar schimbate din temelii. Credem in cercetarea stiintifica in domeniul stiintelor educatiei. Facem doar constatari pe marginea a ceea ce a pus pe hartie Institutul de Stiinte ale Educatiei coroborand planul cadru cu proiectele de programe scolare si cu baza materiala existenta. Nu se prea armonizeaza. Nu avem siguranta ca impactul nu va fi unul jalnic. Ar trebui sa vedem la pachet plan cadru si programe scolare si esalonarea in timp a aplicarii sporirii numarului de ore la discipline care au nevoie de sali speciale", a precizat presedintele Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.