Pfizer și BioNTech creează un vaccin contra virusului COVID-19 și a gripei
Studiul este realizat pe analiza vaccinului pentru două părți care întrunește vaccinul antigripal Pfizer și vaccinul care vizează variantele omicroni BA.4 și BA.5 de COVID-19. Vaccinul va fi testat pe aproximativ 180 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani pentru a evalua siguranța, tolerabilitatea și puterea răspunsului imun al organismului.
Recent, o persoană din SUA s-a oferit drept voluntar pentru acest studiu. Acesta a fost imunizat în această săptămână. Componentele pentru gripă și Covid au fost realizate cu ajutorul platformei ARNm
Vicepreședintele senior al Pfizer și directorul științific al cercetării și dezvoltării vaccinurilor, Annaliesa Anderson, a declarat că „flexibilitatea și viteza de producție” a tehnologiei în timpul pandemiei de Covid au arătat că este „foarte potrivită pentru alte boli respiratorii”.
Gripa și virusul COVID-19 face ravagii de mii de persoane în întreaga lume
Gripa și Covid-ul sunt unele dintre cele mai răspândite virusuri. Din cauza acestora au de suferit milioane de persoane, iar în multe dintre cazuri, sfârșitul este unul tragic. Cele două afecțiuni sunt destul de des confundate și din cauza simptomelor comune. Specialiștii spun că nu este de joacă cu aceste două afecțiuni.
"Se așteptă pe scară largă ca gripa să fie cauza următoarei epidemii globale înainte de apariția virusului din spatele Covid-19 - și ambele se mută relativ rapid, necesitând actualizări frecvente de vaccin pentru a rămâne protejați", au explicat reprezentanții celor două comapnii citate de Forbes.
Anual, gripa sezonieră omoară între 290.000 și 650.000 de persoane din întreaga lume, transmite Organizația Mondială a Sănătății. Între 3 și 5 milioane de cazuri de boli severe se înregistrează din cauza gripei. SUA pierde anual între 12.000 și 52.000 de oameni în fiecare an din cauza gripei, iar între 9 și 41 de milioane de persoane se îmbolnăvesc de gripă în fiecare an.
3 motive să îți vaccinezi fiul împotriva virusului HPV
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro