Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se transformă încet într-o viroză sezonieră şi dacă va mai exista un nou val, el nu va pune probleme.

Rafila, despre noua infecție cu coronavirus

"Eu am evitat să fiu tranşant, nu pentru că nu-mi place să fie tranşant, ci pentru că biologia este o ştiinţă şi o chestiune care este în continuă evoluţie. Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale. Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc. Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe", a declarat, într-o conferinţă de presă, Alexandru Rafila.

Soluţia, a continuat ministrul, nu este să se transporte toţi pacienţii la UPU, ci să se găsească resurse, să se investigheze şi să se trateze în ambulatoriu, pentru că altfel se "colmatează" asistenţa medicală spitalicească pentru alte categorii de oameni care au nevoie de îngrijiri.

Record de decese în 2021 la nivel național

"Şi lucrul acesta, din păcate, s-a întâmplat. Am avut anul trecut un record de decese, la nivel naţional, nu numai din cauza infecţiei cu noul coronavirus, e adevărat în valul patru au murit 25.000 de persoane, dar am avut o mortalitate generală extrem de mare, care a depăşit cu 100.000 natalitatea. Am avut un spor negativ de 100.000 de persoane în România datorită acestei mortalităţi ridicate şi, desigur, din cauza natalităţii care este redusă. Indicatorii demografici plasează România, alături de majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, într-o zonă de pericol în ceea ce priveşte evoluţia demografică", a afirmat Alexandru Rafila.

Citeste si:
Val de infectări cu COVID-19 în România! Ce spune ministrul...
Val de infectări cu COVID-19...

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a participat sâmbătă, alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la inaugurarea celui mai modern laborator de analize medicale din sistemul public de sănătate, complet automatizat, în valoare de 2 milioane de euro, realizat la Spitalul Judeţean din Oradea cu finanţare din Programul Interreg Ro-Hu 2019-2022.

Oaspetele a fost invitat de dimineaţă la festivitatea de decernare a Premiilor "Dr. Mozes Carol", potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Mai 2022 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.