Vaccinarea anti-COVID se va face la medicii de familie
"Prin urmare, perioada de tranziţie de la vaccinarea de tip "campanie" împotriva COVID-19 la vaccinarea ca parte a programului naţional de vaccinare al Ministerului Sănătăţii se va încheia pe 30 iunie. Până la această dată inclusiv, toţi cei care doresc să se vaccineze (cu doza 1, 2 sau 3) o pot face atât la punctele de vaccinare care funcţionează în continuare, cât şi la cabinetele medicilor de familie. Din 1 iulie, toate punctele de vaccinare îşi vor înceta activitatea, iar dozele de vaccin vor fi făcute exclusiv de către medicii de familie", precizează Andrei Baciu, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii recomandă în continuare vaccinarea drept cea mai bună formă de protecţie împotriva virusului SARS-CoV-2, pe care o consideră extrem de utilă mai ales pentru grupele de risc, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro