În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.602 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 465 mai puțin față de ziua anterioară. 172 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Bilanț COVID-19, 13 aprilie. Cifrele înregistrate în ultimele 24 de ore

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus.

**În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 147 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.916 cu 81 mai puțin față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 253 persoane, la fel ca în ziua anterioară.

Dintre cei 253 pacienți internați la ATI, 218 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 103 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 9 mai puțin decât în ziua anterioară și 0 în ATI, cu 1 mai puțin față de ziua anterioară.

Decese

Până astăzi, 65.285 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat. În intervalul 12.04.2022 (10:00) – 13.04.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 36 decese (22 bărbați și 14 femei), dintre care 9 raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 36 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 7 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Citeste si:
Peste 2.300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultima săptămână
Peste 2.300 de cazuri noi de...

Din totalul de 36 pacienți decedați, 29 au fost nevaccinați și 7 vaccinați. 1 dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 50-59 de ani, 1 avea vârsta între 60-69 de ani, 3 aveau vârsta între 70-79 de ani, iar 2 aveau peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Testare

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.536 teste RT-PCR (4.668 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.868 la cerere) și 16.826 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.886.890 teste RT-PCR și 9.509.549 teste rapide antigenice.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Aprilie 2022 - 01 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.