Şefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol, a declarat miercuri că este posibil ca vârful valului Omicron să fie atins în 31 de zile, mai repede decât a durat pentru valul anterior, 53 de zile.

Vârful valului Omicron ar putea fi atins în 31 de zile, transmite INS

„Primul val cu tulpina clasică, a intrat tulpina alfa, am avut o perioadă de linişte până când în vară a intrat tulpina Delta, cu severitate crescută. Previziunile noastre arată că este posibil ca maximul atins în valul anterior să fie atins mult mai repede în situaţia prezentă, în 31 zile faţă de 52 de zile cât a durat pentru valul anterior.

Nu înseamnă că vom avea 25.000 de cazuri, pot fi mai multe. Dorim să arătăm panta ascendentă cu creşterea numărului de cazuri dată fiind posibilă având în vedere vulnerabilităţile de mai devreme”, a transmis Adriana Pistol.

Trei scenarii posibile

Doctorul a enunțat trei scenarii posibile: optimist, mediu și pesimist. Primul se referă la o rată de creștere de 10% zilnic,cu o transmisibilitate mai mare a Omicron față de Delta, dar cu o rată mai mică de spitalizare, de 5%.

Al doilea pleacă de la rata de creștere de la 6% cu o nevoie de spitalizare de 20% și 10% în ATI. Al treilea scenariu vizează un număr zilnic de cazuri care crește cu 10%, număr de peste 20% de spitalizări și o rată de mai bine de 10% - 12,5% care necesită internare în ATI.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 29 Decembrie 2021 - 12 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.