A izbucnit un incendiu, vineri dimineață, la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Au fost activate planurile Roșu și Alb de intervenție și cel puțin 15 pacienți au fost evacuați, inclusiv pe fereastră. Surse Observator transmit că 4 persoane ar fi murit, 3 în lift și una la parterul clădirii.

Incendiu la secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța

„S-ar părea că sunt şi patru victime, din păcate, pacienţi de la ATI”, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu Iulian Coșa.

În acest moment, în proximitatea unității medicale se instalează un spital mobil pentru triajul pacienților. Premierul Florin Cîțu a fost informat despre incendiu și continuă să țină legătura cu reprezentanții MAI, Ministerul Sănătății și cei ai prefecturii Constanța.

Este activată o celulă de criză la MAI pentru a coordona intervenția, pentru a se asigura că sunt evacuați pacienții și că sunt locuri pentru ei în alte spitale. Prim-ministrul i-a cerut secretarului de stat Raed Arafat să meargă la fața locului pentru a se asigura că operațiunile de acolo se desfășoară fără probleme.

De la ISU Călărași se trimit în sprijin 7 ambulanțe SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple, iar de la ISU Ialomița se deplasează o ambulanță SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple. Pacienții sunt transferați la Spitalul Județean.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Octombrie 2021 - 10 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.