În România începe marţi imunizarea populaţiei cu cea de a treia doză de vaccin anti-COVID.
Începe vaccinarea cu a treia doză
Momentul va fi marcat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "prof. dr. Matei Balş", unde cadrele medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 vor primi cea de a treia doză de vaccin.
Prima persoană vaccinată va fi managerul unităţii spitaliceşti, dr. Cătălin Apostolescu, medic primar Boli Infecţioase. De asemenea, va fi prezent preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, se va afla la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", unde va primi a treia doză de vaccin anti-COVID.
Ce vaccin se poate administra la a treia doză
Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de a treia doză începând de marţi.
Vaccinarea cu cea de a treia doză se va efectua doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza a treia cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.
Având în vedere faptul că, în România, vaccinarea cu Johnson&Johnson a început pe 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în prezent, administrarea dozei de rapel, informează Agerpres.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: Februarie 2023 – luna cu cifra universală 9 – închiderea unui...
Sursa: garbo.ro
-
Qoobiss, acreditat pentru verificarea identității la distanță
Sursa: futurebanking.ro
-
Nicole Cherry, detalii neștiute din copilăria sa. Cum a reușit să treacă...
Sursa: kudika.ro
-
Novak Djokovic a câştigat Australian Open pentru a zecea oară
Sursa: wall-street.ro
-
VIDEO|Ferrero Rocher a pregătit deja colecțiile de ciocolată pentru Ziua...
Sursa: retail.ro