Un bărbat care înainte cu o zi se vaccinase împotriva noului virus a murit în toiul unei nunți din Pitești, sub privirile îngrozile ale invitaților. Trupul acestuia a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei.
Pitești: La o zi după vaccin, un bărbat a mers la nuntă și a murit
Bărbatul în vârstă de 57 de ani s-a prăbușit în fața restaurantului unde era organizată petrecerea de nuntă, unde era chiar și el invitat. Speriați, oamenii au sunat la 112, iar la fața locului a fost trimis de urgență un echipaj SMURD.
Medicii l-au resuscitat pe individ aproape 40 de minute, numai că acesta nu a mai putut fi salvat. El a fost declarat mort. Cadavrul acestuia a fost transportat la Medicină Legală, dat fiind că bărbatul fusese vaccinat chiar cu o zi înainte de eveniment. Acum urmează să se stabilească dacă moartea sa a avut sau nu legătură cu acest aspect.
Tot în noaptea de 18 septembrie a murit și un bărbat, aflat de asemenea la o nuntă, dar în Botoșani. În jurul orei 04.00, pe strada IC Brătianu, un bărbat de 85 de ani a fost lovit de o mașină când ieșea din restaurantul unde participase la petrecere. Rudele acestuia au sunat la 112, iar un echipaj SMURD s-a deplasat de urgență la locul accidentului. Medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Nu te-ngriji de mâine
Sursa: garbo.ro
-
Sebastian Siemiatkowski, CEO Klarna: Intrăm în România pentru a oferi...
Sursa: start-up.ro
-
Cortina North începe vânzarile la faza a treia a ansamblului din Pipera:...
Sursa: retail.ro
-
Ciprian Ciucu vine pe 29 iunie la Green Start-Up Sustainability Forum & Awards
Sursa: green.start-up.ro
-
Platforma CloudCart s-a lansat în România
Sursa: futurebanking.ro
-
Shakira nu se uită la bani când vine vorba de copiii ei! Incredibil cât...
Sursa: kudika.ro
-
Bruxelles-ul a propus bugetul pentru 2024: câți bani va avea UE pe mână
Sursa: wall-street.ro