Un pacient declarat mort în spital a fost găsit de rude viu, în salonul unui spital din Craiova. Familia făcuse deja pregătirile pentru înmormântare.

Un pacient declarat mort a fost găsit de rude viu

Duminică, rudele au fost anunțate că bărbatul de 78 de ani a murit și că pot ridica cadavrul acestuia. A doua zi, la morgă, familia lui a trăit cel mai mare șoc. Ginerele acestuia a fost chemat pentru a recunoaște cadavrul, moment în care acesta a infirmat că trupul aparține rudei sale. Mai mult, acesta a indicat și brățara pe care mortul o avea la mână, pe care era scris numele altcuiva.

„Pe mine m-au chemat sa recunosc cadavrul. Mi-au adus pe cineva învelit, au dat la o parte de pe faţă. Le-am spus că nu este el. Mi-au spus: Cum domnule, nu-ţi recunoşti socrul? Am spus că nu este el. Între timp l-au dezvelit şi au văzut că pe mână avea un tatuaj. La un moment dat s-au uitat şi pe mână, avea un bileţel pe care era trecut alt nume.

Le-am arătat şi o poză a lui, pentru că noi îi făcusem o poză pentru tablou. Au plecat iar în morgă şi au revenit după 5 – 10 minute şi au spus că este ceva în neregulă şi să aştept în faţă. Nu a verificat nimeni că pe mână acea scris alt nume”, a declarat ginerele pentru România TV.

În cele 24 de ore de la anunțarea decesului și până la venirea familiei la morgă, niciun angajat al spitalului nu a realizat încurcătura făcută. Alice Dragoescu, medicul șef al secției de Terapie Intensivă, a recunoscut situația gravă, dar nu și-a asumat nicio vină. A fost anunțată și Poliția, care a dispus necropsia medico-legală a trupului neînsuflețit.

„Decesul a survenit în data 12.09.2021, ora 08.00, având următoarele diagnostice la externare: STATUS POST HEMATOM SUBDURAL CRONIC STANG OPERAT, GCS=9 PUNCTE, CRIZE JACKSONIENE DREPTE REMISE, BRONHOPNEUMONIE, INSUFICIENȚĂ RESPIRATORIE ACUTĂ, PROTEZA AORTICA, STOP CARDIAC IREVERSIBIL SUB VENTILAȚIE MECANICĂ. S-a luat legătura cu doamna DR. OTILIA MARGARITESCU, șefa secției de NEUROCHIRURGIE unde a fost internat pacientul și a opiniat pentru efectuarea necropsiei medico-legale.”

Citeste si:
Care este starea de sănătate a Mioarei Roman, după externarea din...
Care este starea de sănătate...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 15 Septembrie 2021 - 11 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.