Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ''Sfânta Maria'' din Iaşi, care a fost afectat marţi de un incendiu, va fi integral operaţional începând de miercuri dimineaţă, a declarat, pentru AGERPRES, managerul interimar al unităţii medicale, Alina Belu.

Detalii despre incendiul de la Iași. Managerul spitalului a ieșit la declarații

Potrivit sursei citate, spaţiile afectate de fum vor fi curăţate şi dezinfectate pe timpul nopţii, urmând ca de miercuri acestea să poată fi reutilizate.

''Astăzi (n.r. - marţi) spitalul nostru - Spitalul de Urgenţă pentru Copii 'Sfânta Maria' Iaşi - a trecut pe lângă o catastrofă care a fost evitată datorită colegilor noştri, medici, asistente, infirmiere şi brancardieri, aflaţi în serviciul de gardă, care, ignorând toate riscurile, au avut ca prioritate salvarea copiilor şi a părinţilor internaţi în spital. După constatarea instalării incendiului, personalul spitalului a deconectat orice sursa de risc, curent electric, surse de oxigen, şi a acţionat prioritar pentru evacuarea copiilor şi a aparţinătorilor. În aceste momente, restul personalului spitalului a venit din timpul liber de acasă pentru ca în timpul nopţii să putem curăţa şi dezinfecta toate spaţiile afectate de fum astfel încât de mâine (n.r. - miercuri) să putem fi operaţionali'', a afirmat Belu.

''Numai împreună putem salva vieţi'' - a fost mesajul managerului Spitalului de pediatrie din Iaşi, ea mulţumind cadrelor medicale şi personalului auxiliar care au intervenit pentru diminuarea efectelor incendiului, dar şi pompierilor, cadrelor medicale de la SMURD şi autorităţilor locale, care au acţionat de urgenţă.

Un incendiu a izbucnit marţi seara la Spitalul pentru copii din Iaşi, fiind activat planul roşu de intervenţie. Un număr de 31 de persoane - copii, aparţinători şi personal medical - au fost evacuate. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Iunie 2021 - 10 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.