Un studiu efectuat în cazul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani şi a celor peste 50 de ani, dar cu afecţiuni de sănătate subiacente a constatat că inhalarea budesonidei de două ori pe zi, timp de două săptămâni, le-a scurtat timpul de recuperare, i-a ajutat să stagneze evoluţia bolii şi să se simtă mai bine decât cei cărora nu li s-a administrat medicamentul în săptămânile următoare.
Rezultatele intermediare din studiul Principle, care caută tratamente care să poată fi utilizate acasă mai degrabă decât în spital, ar putea schimba practica clinică din întreaga lume, spun cercetătorii. În multe ţări, sunt disponibile mai puţine paturi de spital pentru pacienţii cu COVID-19, ceea ce face importantă tratarea cât mai multor persoane la domiciliu.
Pacienţii trataţi cu budesonidă au fost rugaţi să inhaleze 800 mg de două ori pe zi, timp de 14 zile, şi au fost urmăriţi timp de 28 de zile. Analiza intermediară a constatat că timpul mediu de recuperare a fost cu trei zile mai rapid pentru cei care au luat medicamentul şi că 32% dintre aceştia s-au recuperat în decurs de 14 zile şi au raportat o stare mai bună.
„Pentru prima dată avem dovezi de înaltă calitate ale unui tratament eficient care poate fi lansat în întreaga comunitate pentru persoanele care prezintă un risc mai mare de a dezvolta o formă severă de COVID-19. Spre deosebire de alte tratamente dovedite, budesonida este eficientă ca tratament la domiciliu şi în stadiile incipiente ale bolii. Aceasta este o etapă semnificativă pentru această pandemie şi o realizare majoră pentru cercetarea comunitară”, a spus Prof. Richard Hobbs, care conduce Departamentul de Ştiinţe Medicale Primare Nuffield al Universităţii Oxford.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro