Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat, în contextul problemei locurilor la ATI, că tinde să îl creadă mai degrabă pe premier decât ce a transmis Ministerul Sănătății, la care spune că este „brambureală totală”.

Înclin să cred mai degrabă primul ministru decât ministrul Sănătăţiiîn momentul de faţă. La Ministerul Sănătății e brambureala totală. Noi tot discutăm de câteva luni că s-ar putea să crească numărul de cazuri şi că trebuie să vedem cu ce resurse abordăm această situaţie şi nu se întâmplă nimic”, a declarat Alexandru Rafila la Antena 3.

Rafila: „Nu paturile tratează pacienţii, ci medicii”

Medicul consideră că „am rămas cantonaţi în aceeaşi paradigma cu spitalele COVID şi non-COVID”, în loc să se meargă pe ideea „pe care au îmbrăţişat-o toţi”.

În toate spitalele publice se organizează zone pentru tratarea pacienţilor COVID şi zone separate pentru tratarea pacienţilor non-COVID. Şi nici nu mai există o presiune pe personalul medical pentru că s-au vaccinat. Nu paturile tratează pacienţii, ci medicii”, a mai spus Rafila.

Premierul Florin Cîțu a declarat marți că numărul paturilor de la ATI a scăzut pentru că așa au decis „unii manageri de spitale”. Acesta a mai susținut că Ministerul Sănătății are resursele necesare pentru suplimentarea paturilor, iar el i-a cerut lui Vlad Voiculescu să vină cu soluții pentru rezolvarea acestei probleme, dar ăpână acum nu i-a fost raportat nimic.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a venit cu un răspuns la afirmațiile lui Florin Cîțu.

Paturile nu au dispărut. Când vorbim de paturi raportate vă spuneam că lucrurile sunt dinamice, doi - raportările nu sunt întotdeauna cele corecte. Ce vă pot garanta este că nici măcar un singur pat din terapie intensivă nu a dispărut prin magie în ultimele luni, din contră, oamenii sunt responsabili.

Dacă într-un spital există în terapie intensivă un pat care este raportat ca fiind pentru pacient COVID-19 şi în acelaşi spital există o operaţie la neuro-chirurgie, de exemplu, a unui pacient care este infectat cu SARS-COV-2, atunci patul acela dintr-o dată nu mai este disponibil pentru eventuale transferuri de pacienţi, pentru că tocmai a fost ocupat cu cineva care a suferit o intervenţie chirurgicală", a spus Voiculescu.

Citeste si:
Val de infectări cu COVID-19 în România! Ce spune ministrul...
Val de infectări cu COVID-19...

Despre autor:


Ultima actualizare: 17 Martie 2021 - 08 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.