Un medic din Timișoara s-a infectat cu coronavirus chiar după ce a primit și doza de rapel.
Un medic din Timișoara s-a infectat cu virusul Covid-19 după ce ar fi primit și doza de rapel. Medicul susţine că are un nivel de anticorpi mediu sau că poate fi o nouă tulpină.
Medicul radiolog M. M. și-a făcut rapelul cu vaccinul Pfizer la finalul lunii ianuarie. De curând a început să aibă simptome de viroză și a decis să-și facă testul Covid. Atât un test rapid cât și unul PCR i-au confirmat că este infectat.
Medicul susține că în cazul lui probabil vaccinul să nu fi avut efect de 95% pentru că are un nivelul lui de anticorpi este mediu după efectuarea testului sau poate este o nouă tulpină de virus la care serul nu a reacționat. Cei de la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara analizează proba.
„M-am vaccinat la începutul lunii ianuarie, rapelul l-am făcut la sfârșitul lunii, prin 28, și de câteva zile am început să am niște simptome specifice de viroză, tuse, nas înfundat, lucruri absolut neclare. Nu era ceva tipic Covid, fără tuse și probleme cu respirația. Am decis să fac testul rapid și ulterior PCR, de unde am fost depistat pozitiv. Mi-am făcut și nivelul de anticorpi și este un nivel mediu, am colegi care au valori mai mari. Se pare că eu fac parte din procentul mai mic de populație care dezvoltă imunitate scăzută sau se poate să fie noua tulpină care nu se știe exact care este procentul de protecție. Pfizer oferă protecție la tulpina originală, dar la tulpinile noi nu se știe concret ce valori de protecție oferă. Se verifică la UMF analiza. Se poate să fie varianta nouă. Nu dă simptome mai agresive, dar e contagioasă (o tulpină nouă – n.r.)”, a declarat M. M., medic radiolog, pentru Tion potrivit realitatea.net.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro