Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a precizat marţi că la nivel naţional sunt active 578 de centre de vaccinare anti-COVID, 269 pentru etapa I, 212 pentru etapa a II-a şi alte 97 gestionate de MApN şi MAI.

Numărul de centre de vaccinare active, la acest moment, la nivel naţional: sunt 578 de centre, din care pentru etapa I, care continuă efectuarea rapelului, 269 de centre, acestea urmează să fie închise în perioada următoare, după ce se definitivează etapa de vaccinare cu doza de rapel. Am şi cerut, până vineri, de la Direcţiile de Sănătate Publică, să ni se comunice centralizat momentul în care se va termina rapelul pentru fiecare centru şi data la care se preconizează închiderea acestor centre", a declarat Valeriu Gheorghiţă la Palatul Victoria.

Şeful CNCAV a precizat că pentru etapa a II-a de vaccinare sunt prevăzute 212 centre cu 337 de fluxuri, „asigurând o capacitate de vaccinare de circa 20.220 de persoane".

La acestea 37 de centre din reţeaua MAI şi 60 de centre în reţeaua MApN, dintre care 14 sunt cele din prima etapă, spitalele militare şi institutele medico-militare", a mai declarat Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, autorităţile vor ca de la începutul lunii aprilie să deschidă toate cele 750 de centre de vaccinare prevăzute, în prezent, la nivel naţional.

Citeste si:
Emmanuel și Brigitte Macron au fost vaccinaţi anti-Covid
Emmanuel și Brigitte Macron...

Ceea ce noi intenţionăm este ca de la începutul lunii aprilie să putem fi în măsură să deschidem toate cele 750 de centre de vaccinare, care sunt prevăzute astăzi, la nivel naţional, centre care ne vor oferi o capacitate de vaccinare de peste 100.000 de persoane pe zi", a mai spus Gheorghiţă, potrivit Agerpres.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.