Persoanele care lucrează în mediul privat şi care intră în legătură directă cu mulţi cetăţeni vor fi incluse în etapa III A de vaccinare, a anunţat miercuri premierul Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.

El a menţionat că în etapa a doua vor fi vaccinate în proporţie de 75% persoane vârstnice sau cu boli cronice, iar în rest persoane esenţiale în funcţionarea statului.

Precizările au fost făcute la finalul şedinţei de Guvern în cadrul căreia a fost adoptat proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 1031/2020 privind aprobarea Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România.

În etapa a doua am spus că încercăm să menţinem acea distribuţie pe care am văzut-o şi la înregistrarea în platformă: 75% - vârstnici, deci, persoane peste 65 de ani, plus persoanele cu boli cronice; restul sunt persoane esenţiale în funcţionarea statului. Şi veţi vedea exact categoriile - sunt mai multe, le veţi vedea exact pe fiecare în parte. Etapa a treia a fost spartă în etapa a III-a A şi etapa a treia clasică. La III A, vă spun că sunt, de exemplu, persoanele care intră în legătură directă cu mai mulţi cetăţeni, dar din sectorul privat. (...) Casierii, persoanele care lucrează la casierie în supermarketuri, persoane care lucrează în bănci, în faţă - acestea sunt persoane care vor intra în etapa III A, care o să fie foarte curând, vă spun. Aşa cum am accelerat şi pentru etapa a doua, ne pregătim să accelerăm şi pentru etapa a treia", a precizat el.

Prim-ministrul a subliniat că în cadrul etapei a doua de vaccinare trebuie avut în vedere personalul cheie din instituţiile publice necesare funcţionării statului, fără de care aceste instituţii nu pot funcţiona.

Citeste si:
OMS face avertizări dure: „Virusul se mişcă mai repede decât...
OMS face avertizări dure:...

Aici este vorba de - vă dau un exemplu - câteva ministere: Ministerul Finanţelor, sistemul de plăţi, de regim de plăţi, câteva persoane care lucrează acolo, care sunt cheie. Dacă aceste persoane nu sunt acolo, nu putem să mai funcţionăm în economie şi aşa mai departe. Este vorba de personalul-cheie din instituţiile publice. (...) Aceasta va fi o decizie luată de conducătorul instituţiei, să identifice acel personal-cheie fără de care instituţia nu poate să funcţioneze. De asta vă spun că nu înseamnă tot personalul, da? Hotărârea de Guvern a fost modificată în acest sens astăzi", a punctat premierul.

El a menţionat că, din punct de vedere logistic, autorităţile sunt pregătite pentru administrarea a 150.000 de vaccinuri pe zi, dar că numărul real depinde de livrarea vaccinurilor.

În acest moment, ca să fie foarte clar, 2,4 milioane sunt sigure până în 29 martie. 400.000 de la Moderna - ar trebui să le primim şi pe acestea până în 29 martie, AstraZeneca ar trebui să aflăm până la sfârşitul lunii. Vă dau şi scenariul optimist: 4,2 milioane de doze până în 29 martie. Dar acela este un scenariu optimist şi vreau să fie foarte clar că în acest moment mizăm pe cele 2,4 milioane de doze. În scenariul optimist vorbim de 2 milioane de persoane vaccinate până în 29 martie. Aşa cum avem programarea astăzi, până la sfârşitul lunii septembrie, 10,4 milioane de cetăţeni - 70% dintre cei care trebuie vaccinaţi - din cei 15 milioane, vor fi vaccinaţi cu ambele doze de vaccin. Deci, am cumpărat toate dozele, sunt 23 de milioane de doze cumpărate, deja plătite, doar să vedem când vin", a spus el, potrivit Agerpres.

Premierul a mai arătat că România a primit în această săptămână aproape 90.000 de doze de vaccin de la Pfizer, iar săptămâna viitoare vor sosi 180.000.

Citeste si:
VIDEO Minele vor deveni istorie până în 2030. Premierul Florin...
VIDEO Minele vor deveni...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.