Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 16.306 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Potrivit unui comunicat, până în prezent, au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 92.706 de persoane.

La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 47 reacţii comune şi minore, dintre care 10 de tip local şi 37 generale.

Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 314 reacţii, dintre care 311 comune şi minore - 129 locale cu durere la locul injectării şi 182 - generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), alte trei fiind în curs de investigare.

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 - 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare, informează Agerpres.

Citeste si:
Bilanțul COVID: 3000 de cazuri noi și 116 decese în ultimele 24 de ore
Bilanțul COVID: 3000 de...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.