Peste 1.100 persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în cea de-a doua zi de vaccinare în România. Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat că a fost înregistrată o singură reacţie de tip alergic minoră. De la debutul vaccinării, peste 2.000 de persoane au fost vaccinate.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că marţi vor sosi în ţară 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech. Acestea vor fi trimise cu avioane care vor ateriza la aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca şi vor fi distribuite la spitale din şapte oraşe.
Potrivit reprezentanţilor Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în jurul orei 7.50, pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni vor ajunge dozele de vaccin care, ulterior, vor fi transportate pe cale rutieră de firma producătoare la centrul de stocare de la Institutul Cantacuzino şi la centrele regionale din Braşov, Craiova, Constanţa şi Iaşi. În jurul orei 11.00, alte două aeronave vor ateriza pe aeroporturile din Timişoara şi Cluj-Napoca, iar dozele de vaccin vor fi transportate, tot pe cale rutieră, spre centrele de stocare de la spitalele militare din Timişoara şi Cluj.
Vaccinurile vor fi trasportate în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.
Autorităţile au mai anunţat că:
- în Bucureşti vor fi distribuite 40.950 de doze
- în Iaşi 25.350 de doze
- în Cluj-Napoca 29.250 de doze
- în Constanţa 8.775 de doze
- în Craiova 12.675 de doze
- în Braşov 12.675 de doze
- în Timişoara 10.725 de doze
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro