Astăzi este sărbătorită ziua Mondială a Carenței de Fier. Medicul Lucian Negreanu ne spune care este importanța fierului în organismul nostru, dar și care sunt principalele simptome ale carenței de fier. Mare atenție, oricine poate să ajungă să sufere de anemie!

„Fierul e un element fundamental implicat în majoritatea metabolismelor”, spune dr. Lucian Negreanu.

Specialistul afirmă că prezența fierului în organism este extrem de importantă pentru menținerea multor funcții vitale. De asemenea, fierul ajută la producerea hemoglobinei, componenta din sânge ce asigură transportul de oxigen către organe. Fierul este necesar și pentru sanatatea pielii, părului sau unghiilor.

Simptomele carenței de fier

„Simptomele sunt uneori foarte ușor de trecut cu vederea, tocmai de aceea pacienții se adresează (medicului, n.red.) destul de târziu, când anemia este destul de avansată. Pentru că, să nu uităm, noi vorbim de carența de fier care e absolut asimptomatică uneori, sau care are simptome ușoare precum oboseală sau celebrul simptom de ”picioare neliniștite, unghii friabile sau uneori disfagie (senzație de dificultate la înghițire), simptome pe care nu le legi neapărat de un deficit de fier.

Alteori, sunt pacienți care se adresează, în special copii, sau femei tinere, pentru că au ceea ce numim ”pica”. Simt nevoia să mănânce gheață sau lut, e o nevoie necontrolabilă, care e o manifestare subtilă a carenței de fier.

Și sigur, alteori, pacienții se adresează pentru manifestările anemiei. Vin cu afectare cardiacă, insuficiență cardiacă, se poate precipita un atac de cord, sau un atac cerebral, pe o anemie severă, care este dusă pe picioare”, povestește doctorul.

Excesul de fier

Medicul Lucian Negreanu atrage atenția cu privire la faptul că nu doar carența de fier este periculoasă, ci mai degrabă excesul de fier din organism, de care doctorii sunt mult mai preocupați. Însă asta se întâmplă, de obicei, din cauza suplimentelor alimentare necontrolate.

Pe de altă parte, în cazul celor care au un nivel scăzut de fier în organism, creșterea acestuia este, în cele mai multe cazuri, o problemă.

Citeste si:
Ce sunt alergenii: tipuri și simptome principale
Ce sunt alergenii: tipuri și...

„Destul de greu. Pentru că acest mecanism este reglat de absorbția la nivel intestinal. Fierul se absoarbe în prima parte a intestinului subțire. Absorbția lui poate fi crescută, dar nu poate depăși un anumit prag. Cumva facem față pierderilor fiziologice, cutanate, sau celulele care se descuamează la nivelul tractului digestiv, dar nu facem față unor pierderi mari. Și în momentul în care medicul diagnostichează un deficit de fier, și asta putem vedea prin valorile scăzute ale feritinei și ale fierului seric, se poate administra un tratament fie intravenos, fie oral, prin suplimente de fier.”

Cine este predispus carențelor de fier

„Cei mai predispuși acestor carențe de fier sunt copiii, femeile de vârstă fertilă, în pre-menopauză, din cauza pierderilor fiziologice care nu pot fi compensate, în timpul sarcinii, pacienții cu boli inflamatorii, intestinale care au boli cronice și care trebuie să fie tratați. Pentru că aproape 80% dintre ei dezvoltă anemii”, a adăugat medicul potrivit antena3.ro.

Citeste si:
Aparatul de care ai nevoie dacă nu-ți place călcatul este un fier...
Aparatul de care ai nevoie...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Noiembrie 2020 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.