După anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis, potrivit căruia există deja o strategie de administrare a vaccinului anti-COVID, pregătită pentru când acesta va ajunge în România, șeful DSU, Raed Arafat, a făcut câteva precizări. Acesta a subliniat faptul că vaccinul nu va fi folosit dacă nu este sigur.

Atunci când va ajunge vaccinul în România se va comunica, se va explica, va fi totul transparent, nu va fi nimic lăsat sub semnul îndoielii. Atenţie, nu suntem singuri, ce folosim noi va folosi toată Europa. Să înţeleagă lumea, nici guvernul francez şi nici cel german nu vrea să facă vreun rău populaţiei. Achiziţia vaccinului anti-Covid este europeană, nu se va achiziţiona ceva care nu prezintă siguranţă. Studiile arată că aceste vaccinuri vor fi sigure şi vor putea fi administrate fără probleme. Niciun medicament nu trece fără să aibă posibile efecte secundare, dar nu vorbim de probleme majore”, a declarat Arafat.

Șeful DSU a precizat că imediat ce îi va veni rândul, se va vaccina împotriva virusului Covid-19.

În momentul în care mi se spune: e rândul tău se te vaccinezi, eu mă vaccinez, pentru că nu ştiu care este durata impactului acestui virus asupra organismului. Până acum ştim că acest virus are un impact pe termen lung, sunt oameni care au trecut mai uşor prin infecţie şi alţii au rămas cu sechele chiar şi la un an după infecţie”, a mai spus Raed Arafat.

Arafat a explicat apoi că răspândirea virusului va fi stopată doar dacă va fi vaccinată 70% din populație, iar, în paralel, se va merge o perioadă și cu măsurile de prevenție aplicate până acum.

Când se va reveni la viața normală, fără restricții

Revenirea la normal mult mai rapidă ar putea deveni un țel realizabil doar dacă populația va accepta să se vaccineze în număr cât mai mare, chiar dacă vaccinarea nu este obligatorie, potrivit șefului DSU.

După prima injecţie, e o perioadă până corpul tău face anticorpi împotriva virusului. Mai trebuie inclusiv o injecţie de rapel la unele dintre vaccinuri. Dacă nu o faci, prima injecţie devine ineficientă. Dacă vrei să întrerupi rata de răspândire, trebuie să vaccinezi 60-70% din populaţie, iar acest lucru va dura peste tot în lume. Cu cât numărul celor care vor accepta vaccinarea este mai mare, cu atât revenirea la o viaţă normală este mai rapidă. Totul depinde de cei care vor fi de acord să se vaccineze”, a explicat Raed Arafat, potrivit adevarul.ro.

Citeste si:
Rafila: „Au sosit primele doze de vaccin cu noua formulă contra...
Rafila: „Au sosit primele...

Despre autor:


Ultima actualizare: 24 Noiembrie 2020 - 07 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.