Medicul Virgil Musta a declarat că situația în care se află România acum, aceea în care se înregistrează o creștere a numărului de cazuri zilnic, este una extrem de dificilă, iar lucrurile nu vor lua o întorsătură pozitivă până când măsurile luate de autorități se vor dovedi a fi eficiente.
Virgil Musta spune că situația de la Terapie Intensivă este una critică, iar sistemul va fi copleșit în curând, adică medicii nu vor mai avea loc să interneze pacienți la ATI.
„Eu cred că în foarte scurt timp sistemul va fi copleșit și trebuie să găsim soluții”, a declarat medicul.
Pentru extinderea secției de Terapie Intensivă, medicul susține că va fi nevoie de echipamentele specifice și de medici calificați, iar „aici nu stăm bine deloc”.
„Se va întâmpla cum s-a întâmplat în Italia: vor rămâne acasă dacă nu au acces la sistemul de sănătate. Încă avem o capacitate de creștere a locurilor, dar cred că se vor regăsi tot mai greu”, a spus acesta.
„Avem nevoie de responsabilitatea comunității, pentru că spitalul nu este o soluție”
Virgil Musta a mai precizat faptul că pacienții care au nevoie de oxigen este posibil să nu mai poată beneficia de asistență medicală, iar „formele severe cel mai probabil vor deveni forme critice și unii vor deceda”.
„Nu vreau să mă gândesc la acest moment, pentru că este un moment traumatizant pentru medicul care trebuie să hotărască și poate îl marchează o viață întreagă. Luptăm în continuare ca să găsim soluții cât de cât să ținem sub control fenomenul, dar să știți că singuri nu putem. Avem nevoie mai mult ca niciodată de comunitate, de responsabilitatea comunității, de a înțelege că trebuie să ne protejăm pentru că spitalul nu este o soluție”, a explicat medicul Virgil Musta.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro